IPS Laurențiu a participat la canonizarea a doi sfinţi


Mitropolitul Ardealului a făcut parte din soborul care a proclamat canonizarea Sfântului Iosif Naniescu și a Sfântului Gheorghe Pelerinul. Canonizarea a avut loc duminică, 25 martie, în Catedrala Mitropolitană din Iași.

Mitropolitul Moldovei Iosif Naniescu este trecut în calendar sub numele Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, iar Gheorghe Lazăr este cinstit de acum ca Sfântul Gheorghe Pelerinul.

canonizare

După oficierea Liturghiei de către Patriarhul României împreună cu paisprezece ierarhi români, au fost citite tomosurile de canonizare, prezentate icoanele sfinților și s-au intonat troparele lor.

Canonizarea sfinților vine în contextul în care peste o zi, în 27 martie 2018, vom serba 100 de ani de la unirea Basarbiei cu România.

Patriarhul a amintit faptul că Sfântul Iosif cel Milostiv s-a născut în Basarabia (satul Răzălăi), în urmă cu două sute de ani (1818), a viețuit la Iaşi, la Buzău, la Bucureşti, la Argeș şi apoi din nou la Iaşi, iar Sfântul Gheorghe Pelerinul s-a născut în Transilvania (satul Şugag), în anul 1864 şi a viețuit în Moldova, la Piatra Neamț, până la trecerea sa la Domnul, în anul 1916.

Deocamdată, credincioșii au prilejul de a cinsti moaștele sfinților Iosif și Gheorghe, care au fost așezate în apropierea raclei Sfintei Parascheva.

Racla cu moaștele Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, va rămâne spre închinare în Catedrala Mitropolitană din Iași, iar racla cu moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul va fi dusă la Mănăstirea Văratec din județul Neamț.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.