Joi, 16 iunie, activități în curtea Sinagogii din Făgăraș


Teatru, expoziții, ateliere creative, concerte sau cinema în aer liber sunt câteva activități cultural-educative care fac parte dintr-un eveniment urban în Făgăraș, organizat joi, 16 iunie, între orele 10.00-22.00, într-un spațiu care prinde viață după mulți ani, respectiv curtea Sinagogii din Făgăraș.

 

Evenimentul este organizat de Asociația Make Better, în parteneriat cu Fundația Comunitară Țara Făgărașului și organizația norvegiană OPEN Transformation și face parte din proiectul „Făgăraș Însuflețit. Aproprierea civică a spațiilor abandonate în orașe în declin”, care are ca scop activarea spațiilor nevalorificate din oraș.

,,În cadrul proiectului, am organizat numeroase ateliere participative cu tinerii din Făgăraș, în care am explorat diferite spații abandonate și ne-am imaginat cum ar putea fi acestea transformate în locuri vii, folosite de oameni, care să găzduiască activități utile comunității. Prin Făgăraș Însuflețit, le-am propus tinerilor o altfel de interacțiune cu orașul lor, dar și un mod de a se implica în proiecte de dezvoltare a acestuia și de a căpăta încredere în puterea lor de a-l schimba spre mai bine. La finalul atelierelor, am selectat, împreună cu tinerii implicați, 2 spații care vor fi redate comunității: curtea Sinagogii din Făgăraș și o zonă pe malul Oltului. Situată în centrul orașului, Sinagoga stă nefolosită de peste 30 de ani. Clădirea își păstrează aproape intactă arhitectura, iar curtea umbroasă care o înconjoară oferă plus-valoare unui spațiu de patrimoniu. Reactivăm acest loc cu o bogată încărcătură istorică, dar aproape părăsit, pentru a face tranziția către ceea ce ar putea deveni principalul spațiu-cultural artistic pentru comunitatea din Făgăraș. Malul Oltului, care traversează orașul, este unul dintre locurile cu care Făgărașul se identifică. Foarte iubită de locuitori, cu potențial turistic și de petrecere a timpului liber, zona este insuficient valorificată în prezent. Punem pe hartă o zonă a malului Oltului printr-o activare care scoate la lumină bogăția naturală din jurul râului și aduce comunitatea împreună, în mijlocul naturii”, au declarat reprezentanții Fundației Comunitare Țara Făgărașului.

Programul evenimentului de joi, 16 iunie:
● 10.00 – 12.00: Atelier de pictură pentru copii, Adelina Iancu
● 10.00 & 14.00: Atelier cianotipie, Asociația Renascendis
● 12.00 & 16.00: Workshop Făgăraș (re)memorabil: Topografii dispărute, Asociația Renascendis
● 16.30 – 17.30: Concert chitară (acoustic), Cristina Demeter
● 18.00 – Performance teatru, Vladimir Vărzaru, Clubul Elevilor
● 19.00 – Concert live Teodora Tărcuță
● 20.00 – Masa bunei vecinătăți
● 21.30 – Cinema în aer liber

Pe parcursul întregii zile:
● Colț de joacă pentru copii & adulți
● Expoziția de fotografie Evreii lui Sárdi

● Atelier de arte vizuale coordonat de Mândra Chic
● Instalații tematice
● Spațiu de lectură & povești

 

Accesul la oricare dintre activități este gratuit.

După cel din curtea Sinagogii, următorul eveniment de reconversie a unui spațiu din Făgăraș va avea loc pe malul Oltului.

Proiectul Făgăraș Însuflețit a debutat cu cartarea unor spații din oraș care au potențial de reconversie. Rinerii au venit cu idei de revitalizare a 4 spații, pornind de la nevoile locale și ținând cont, totodată, de importanța pe care o au acestea în mentalul colectiv: malul Oltului, Sinagoga, curtea Clubului Elevilor Făgăraș și șura Home în Făgăraș.

Scopul final al proiectului constă în mobilizarea comunității pentru a interveni asupra a două dintre aceste spații și dezvoltarea unor instrumente de co-guvernanță pentru mentenanța lor în viitor.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.