Pentru că avem multe de spus!

.

Lucrarea de apă şi canal de la Hălmeag, pe mai multe feţe de deal – grad ridicat de complexitate


Primăria Şercaia, după introducerea apei şi canalizării în sediul de comună, este acum în plin proces de execuţie la lucrări similare în celelalte două sate ale UAT-ului: Hălmeag şi Vad. În ce stadiu şi cât de greu sunt de executat lucrările, ne spune primarul Cristinel Paltin.

 Hălmeag

Hălmeag

,,Având în spate experienţa canalizării de la Şercaia, ca execuţie şi funcţionare, ca să văd stadiul lucrărilor de canalizare de la Hălmeag şi Vad, în fiecare zi merg pe şantier. Urmăresc pas cu pas tot ce se întâmplă. De exemplu, la Hălmeag nu sunt mulţumit de cum arată lucrările şi voi solicita o amânare la finanţator până la începutul toamnei pentru a lua la mână, să mă exprim aşa, absolut toată reţeaua. Suntem în faza execuţiei de branşamente pentru locuinţe, branşamente care cad în sarcina Primăriei, fie că sunt de apă, fie că sunt de canal. Deci, nu omul trebuie să vină să se lege în conducta de apă sau în cea de canalizare. El se leagă în fosa de la canalizare care este la poartă şi în contorul aflat tot la poartă, dar pe domeniul public, atunci când doreşte să se lege. Vreau ca la Hălmeag să nu aveam probleme în exploatare, pentru că este o localitate destul de dificilă ca aşezare topografică. Din punct de vedere al gradului de complexitate, canalizarea de la Hălmeag este altceva decât a fost cea de la Şercaia. Este pe mai multe feţe de deal, cu căderi, cu staţii de pompare etc. Tocmai pentru acest motiv este necesar să urmărim şi să supraveghem firma care execută lucrarea, să nu ne trezim cu surprize la funcţionare. Am mai spus-o şi o repet: este uşor să obţii o finanţare, dar este foarte greu să termini lucrarea, să o pui în exploatare şi să constaţi că nu sunt deloc probleme,” precizează Paltin.

Firma care execută lucrările de la Hălmeag este diferită faţă de cea care lucrează la Vad, dar, potrivit edilului, firmele colaborează una cu cealaltă.

Vad

Vad

,,Firma care lucrează la Vad are nişte muncitori deosebit de buni. Dacă vă arăt pe unde s-a executat lucrarea, o să spuneţi că nu s-a introdus canalizarea pe acolo; totul este perfect în urmă, ceea ce este un lucru extraordinar pentru zilele noastre. Dar problema este a noastră, a românilor în general, pentru că noi ne trezim peste noapte şi mai dăm o lege. Mă pun şi în pielea firmei, eu, ca ordonator de credite, că nu pot fi numai în pielea finanţatorului! Eu, ca cel care le dau banii, să zicem că actualizez conform OUG 114/2018 suma pentru partea de manoperă. Numai pentru partea de manoperă pot să fac actualiuzare la tot ce mi-au ofertat ei (n.r. firma). Dar asta nu e suficient pentru firmă, pentru că aceasta îşi cumpără materiale în continuare, la care vânzătorul şi-a aplicat la rândul lui bani la manoperă. Diferenţa cine o suportă? Asta înseamnă faliment la firmă… Toate aceste neconcordanţe şi contradicţii se văd în realitate: firmele nu mai vin la licitaţii. Sunt scoase lucrări în infrastructură, inclusiv pe fonduri europene, dar nu vin firmele pentru că nu se pot încadra în sume. Trebuie să aibă o garanţie şi firmele că nu se modifică legislaţia peste noapte. Cu ce îl încântă până la urmă pe om că i-am pus canalizarea şi apa pe la poartă, dar n-am terminat lucrarea… Şi se uită la ea. Şi trăieşte tot ca înainte. Ba l-am mai şi deranjat că i-am făcut vreo două-trei săptămâni şantier pe la poartă ”, spune edilul.

Lucrarea de la Hălmeag costă în jur 6 milioane de lei, iar la Vad 1,5 milioane de euro.

(Cristina Cornilă)

tractorist




2 thoughts on “Lucrarea de apă şi canal de la Hălmeag, pe mai multe feţe de deal – grad ridicat de complexitate

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.