MAI recrutează doi paznici pentru unitatea din Şinca Veche


Ministerul Afacerilor Interne – Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale – Unitatea Teritorială 430, din Şinca Veche, judeţul Braşov, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a două posturi de paznic din cadrul Compartimentului Pază PSI al Unităţii Teritoriale 430.

paznic

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:

  • a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  • b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
  • c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • d) are capacitate deplină de exercițiu;
  • e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  • f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  • g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

  • nivelul studiilor – studii generale, curs calificare agent pază cu atestat de calificare profesională;
  • vechimea în muncă – nu este cazul;
  • vechimea în specialitatea studiilor – nu este cazul.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 10 ianuarie 2019, ora 16:00: termenul limită de depunere a dosarelor;
  • 17 ianuarie 2019, ora 11:00: proba scrisă;
  • 22 ianuarie 2019, ora 11:00: proba interviu.

Pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:

  1. cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
  2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
  4. carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
  5. cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
  6. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
  7. curriculum vitae.

Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale – Unitatea Teritorială 430, din Şinca Veche, str. Extravilan nr. 1, judeţul Braşov, telefon 0268/245.554, int. 109.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.