Minivacanță de 4 zile pentru bugetari, la mijlocul lunii august


  • Urmează o minivacanță de patru zile pentru bugetari, la jumătatea lunii august. Ziua de marți 15 august (Adormirea Maicii Domnului) este zi liberă legată, potrivit Codului Muncii. Suplimentar, Guvernul a decis ca și ziua de luni, 14 august, să fie liberă, pentru a se face punte cu weekendul 12-13 august.

De la finalul anului 2022, Guvernul a decis să facă punte în luna august, de Sfânta Maria. Sfânta Maria este an de an zi liberă legală, așadar este zi liberă de la stat.

Potrivit Codului Muncii, indiferent dacă lucrează la stat sau la privat, românii primesc liber, în ziua de 15 august, pentru a sărbători Adormirea Maicii Domnului. Sărbătoarea religioasă din 2023 pică într-o zi de marți, motiv pentru care Guvernul a decis, încă din luna decembrie 2022, ca ziua de luni, 14 august, dată care precede sărbătoarea legală din 15 august, să fie zi liberă.

Pentru anumite categorii de angajați din sectorul public, weekendul 12-13 august se poate prelungi cu încă două zile libere luni (14 august) și marți (15 august).

Guvernul a stabilit, printr-o hotărâre, ca ziua de 14 august 2023 să fie zi liberă pentru salariații din instituţiile şi autorităţile publice, având în vedere că acestea se situează între zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează, conform Codului Muncii, și zile de repaus săptămânal.

Decizia de a stabili zilele libere la începutul anului, pentru personalul din sistemul bugetar, a fost luată potrivit Codului Muncii, astfel încât angajatorii și angajații să își poată stabili și previziona zilele libere pentru întregul an.

Prevederile actului normativ nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza procesului de producţie sau specificului activităţii și nici magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în ziua de 14 august 2023 sau participanţilor în aceste procese.

Potrivit documentului aprobat de Guvern, prin centrala Ministerului Finanțelor se vor efectua operațiuni de încasări și plăți, operațiuni de plăți privind serviciul datoriei publice, precum și eventualele operațiuni de debitare dispuse de Comisia Europeană din contul de resurse proprii în lei deschis la Trezoreria Statului.

Pentru recuperarea zilelor libere, instituţiile şi autorităţile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 31 august 2023, potrivit planificărilor stabilite, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.