Mitropolitul Ardealului a fost la Hoghiz, Cuciulata şi Lupşa


La biserica „Sf. Ilie” şi ,,Sf. Ierarh Andrei Şaguna” din Hoghiz, Protopopiatul Rupea, a fost săvârșită Liturghie arhierească de către Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi din care au făcut parte, protopopul de Rupea, preotul Mircea Comşa, părintele paroh Claudiu Gheorghiță Zgîmbău, preotul pensionar Nicolae Scârneci și alți slujitori ai sfintelor altare.

Omul poate ajunge la desăvârșire, poate să viețuiască, să trăiască, să împlinească voia Lui, viața veșnică deoarece Dumnezeu este iubire, iar noi, suntem creați din iubirea Dumnezeiască. Ce datorie avem? Mai presus de toate, care este cea mai importantă obligație a noastră ? Noi avem poruncile Dumnezeiești pe care trebuie să le împlinim dar amai avem și sfaturi care se numesc sfaturi evanghelice, care nu sunt obligatorii, nu sunt absolut necesare pentru mântuire dar în momentul în care le-ai preluat și în momentul în care ai depus un legământ, un jurământ că împlinești sfatul respectiv, sfatul evanghelic, el devine poruncă. Mântuitorul le spune ucenicilor mai târziu: <<Să vă iubiți unii pe alții>>. După modelul pe care l-am primit de la el nu este răspuns la nivelul darului primit, dar tot el este cel care ne ajută ca în dragostea noastră față de El să împlinim poruncile Lui. […] În porunca aceasta, Mântuitorul spune să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău nu este o iubire de jumătate. Îl iubesc pe Dumnezeu și nu mai las loc altei căi, altei iubiri în sufletul meu. Pentru că momentul în care eu îi răspund lui Dumnezeu, răspund darului pe care El mi l-a făcut mie. Mă bucur de acest dar și bucuria aceasta transformă în mine ceva, adică mă sfințește eu iau modelul acesta, eu devin mai bun, eu devin mai îngăduitor, devin mai cuminte, devin mai împlinitor al voii lui Dumnezeu și mai ales, devin o ființă mulțumitoare pentru că iubirea de iubire te obligă ca să fii recunoscător. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate darurile,” a spus ierahul

Preotul paroh Claudiu Gheorghiță Zgîmbău a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Laurențiu pentru părinteasca grijă și a daruit ierarhului din partea comunității parohiale o icoană.

La finalul Sfintei Liturghii Înaltpreasfințitul părinte Mitropolit Laurențiu al Ardealului a acordat acte de cinstire lui Ioan Buta, primarul comunei Hoghiz, Consiliului Local și Consiliului parohial și binefăcătorilor lăcașului de cult.

De asemenea, pentru activitatea depusă până acum în mijlocul comunității parohiale, părintele paroh Claudiu Gheorghiță Zgîmbău a fost hirotesit sachelar.

După sfânta liturghie, Părintele Mitropolit Laurențiu alături, părintele protopop Ion Manea, părintele protopop Gelu Valentin Porumb și părintele protopop Mircea Comşa au efectuat două vizite canonice de lucru la Cuciulata unde părintele protopop Mircea Comşa a arătat stadiul de renovare al bisericii din localitate, unde în ultimul an s-a reușit refacerea cupolei bisericii. A urmat o vizită în satul Lupșa la biserica „Sf. Arhangheli”, o parohie ce curpinde 36 de suflete îndrumate duhovnicește de părintele paroh Costel Cristinel Poinescu.

Foto/text: Costin Chesnoiu pentru Mitropolia Ardealului

 

 

 

 

 

 

 



Articole similare

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.