Mitropolitul Ardealului a oficiat Liturghia de la Biserica din cartierul Galaţi


Mitropolitul Ardealului

Mitropolitul Ardealului

Mitropolitul Ardealului a participat duminică la Sfânta Liturghie de la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din cartierul Galați.

Slujba religioasă a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Laurențiu, împreună cu un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte protopopul de Făgăraș 1, Marius Corlean, protopopul de Făgăraș 2, Ion Tărcuță, cei doi parohi ai bisericii, precum și alți slujtori ai bisericilor învecinate.

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul vocal „Anatoly” din Brașov.

Părintele paroh Cornel Ursu a explicat că lăcaşul de cult din Galaţi a fost sfinţit la 1852 de Sfântul Ierarh Andrei Șaguna.

Grupul vocal Anatoly

Grupul vocal Anatoly

De-a lungul vremii a fost de mai multe ori renovat și restaurat.

În anul 2014, după refacerea picturii interioare, IPS Mitropolit Laurențiu a sfințit această lucrare, iar anul trecut în luna decembrie a binecuvântat casa mortuară, centrul parohial și o troiță.

Foto: mitropolia-ardealului.ro




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.