Ninsori și frig în următoarele zile. Când scăpăm de iarnă


Meteorologii au emis marți o informare potrivit căreia de miercuri până joi vor fi ninsori cu depunerea unui strat nou de zăpadă în zonele de munte. Informarea este în vigoare de miercuri, de la 8.00, până joi, la ora 8.00.

În acest interval vor fi ninsori local moderate cantitativ care se vor extinde dinspre masivele vestice și vor cuprinde toată zona montană.

În zona Carpaților Occidentali, precum și în vestul Carpaților Meridionali, local ninsorile vor fi moderate cantitativ (10-15 l/mp și izolat peste 20 l/mp) și se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri consistent.

Joi se face și mai frig

Joi se face şi mai frig. Conform meteorologilor, vremea se va menţine mai rece decât în mod obişnuit pentru această perioadă în majoritatea regiunilor. Cerul va avea înnorări, iar local şi temporar se vor semnala precipitaţii, cu o probabilitate mai mare în jumãtatea de sud-vest a ţării. Acestea vor fi predominant sub formă de ninsoare la munte şi mixte în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe creste, în sud-est şi izolat în rest. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 0-10 grade Celsius, iar cele minime, între minus 10 şi 0 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei.

Prognoză pentru următoarele două săptămâni

Conform prognozei ANM pentru următoarele două săptămâni, perioada 14 – 27 martie, vremea va fi capricioasă. Va predomina în general o vreme rece în majoritatea regiunilor, în timp ce precipitaţiile vor apărea atât în cursul acestei săptămâni, cât şi după 23 martie, în unele zone. Astfel, în săptămâna 14.03.2022 – 21.03.2022, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sud-estice. Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane. În săptămâna 21.03.2022 – 28.03.2022, temperatura medie a aerului va avea valori mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a ţării. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii ţări, dar mai ales în zonele montane.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.