Nou director la Salco Serv!


dragos-salcoConsiliul de Administrație de la Salco Serv și-a desemnat noul director. Este vorba despre făgărășeanul Dragoș Bârsă. Anunțul a fost făcut în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local, organizată vineri, 11 noiembrie.

La Salco s-a întrunit astăzi, vineri, 11 noiembrie, Consiliul de Administrație, format din cei 5 membrii, votați de AGA în data de 31 octombrie 2016. Noul C.A și-a desemnat directorul companiei. Este vorba despre Dragoș Bârsă, un adevărat profesionist, credem că va duce Salco acolo unde trebuie“, a spus viceprimarul municipiului Făgăraș, Valentin Clonț.

Dragoș Bârsă este director interimar la Salco, desemnat pentru o perioadă de 3 luni.

Membrii noului Consiliu de Administrația al Salco Serv sunt: Cristian Vlad, Ilie Bardașuc, Voinescu Stoenică Ciprian, Dan Vasile Bogdan și Comaniță Mihai

 

Dragoș Bârsă are 36 de ani, este căsătorit și are un copil.

Cariera în administrația publică și-a început-o la Primăria Făgăraș, a avut funcții de conducere la Garda Financiară și a fost delegat timp de 6 luni la Ministerul Fondurilor Europene.

Sunt încântat de alegerea făcută de către membrii din Consiliul de Administrație. Știu că împreună cu ei vom forma o echipă puternică aici la Salco. Este, într-adevăr, nevoie de schimbări. În primul rând trebuie să creștem gradul de colectare selectivă de la populație. Pe de altă parte, este nevoie urgentă de o stație de sortare. Iar pe viitor ne gândim la atragerea de fonduri europene“, ne-a spus noul director, Dragoș Bârsă.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.