O fostă hală a Combinatului Chimic din Făgăraș va fi transformată în stație de sortare și ambalare a deșeurilor


  • O fostă hală a Combinatului Chimic din Făgăraș, aflată în vecinătatea Fabricii de Pulberi, ar urma să fie transformată într-o stație de sortare și ambalare a deșeurilor provenite de la agenții economici.
  • Investiția aparține firmei BDC Recycling SRL, iar proiectul se află în etapa obținerii acordului de mediu.

Făgăraşul văzut de pe coşul din zona Teiului

Hala care va fi reconvertită a fost construită în jurul anului 1980 și are o suprafață construită de 1.441 de metri pătrați. Înainte de instalarea echipamentelor, imobilul va trece prin mai multe lucrări de reparații și amenajare. Ulterior, aici vor fi montate utilajele necesare pentru sortarea și ambalarea deșeurilor. Documentația pentru obținerea acordului de mediu a fost depusă de BDC Recycling SRL la Direcția Județeană de Mediu Brașov, spun colegii de la bzb.ro. Noua stație va prelua atât deșeuri periculoase, cât și nepericuloase, provenite din activități economice și surse industriale. Deșeurile menajere nu vor face parte din activitatea stației.

În cadrul unității, deșeurile vor fi selectate, mărunțite și depozitate temporar, după care vor fi predate pentru valorificare. Capacitatea estimată a stației este de 4.000-5.000 de tone de deșeuri colectate sau stocate anual. Printre deșeurile care vor putea ajunge la noua stație se numără cele rezultate din industria alimentară, inclusiv din procesarea cărnii, industria lemnului și industria textilă. Proiectul include și preluarea unor categorii de deșeuri chimice, precum solvenți organici, lichide cu conținut de substanțe apoase, emulsii, uleiuri și substanțe chimice de laborator. Lista cuprinde, de asemenea, deșeuri metalice, vehicule scoase din uz, deșeuri electrice, inclusiv baterii cu plumb, precum și moloz.

Transformarea halei reprezintă o nouă destinație pentru o clădire industrială construită în urmă cu aproximativ patru decenii, în cadrul fostului Combinat Chimic din Făgăraș.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.