O nouă majoritate în Consiliul Local a încheiat ședința în doar câteva minute


O ședință ordinară de Consiliu Local cu peste 30 de puncte pe ordinea de zi a fost finalizată în doar câteva minute. Și asta întrucât noua majoritate care s-a constiuit a refuzat să voteze ordinea de zi, astfel ședința s-a încheiat chiar înainte de a începe.

La ședința ordinară de Consiliu Local de joi, 29 septembrie, au depus jurământul doi noi consilieri locali. Este vorba despre Leabu Iuliana și Florin Dobria, ambii de la PNL. Astfel, balanța a fost înclinată, iar edilul a pierdut, momentan, cel puțin, majoritatea din Consiliul Local.

O majoritate care joi seara a refuzat să voteze ordinea de zi, astfel ședința s-a încheiat în doar câteva minute.

,,Prin votul primit de la cetățeni, aleșii locali sunt in serviciul colectivității locale și sunt responsabili în fața acesteia. În această seară, în cadrul ședinței ordinare de consiliu local al municipiului Făgăraș, 9 consilieri din 18 s-au aliat și au refuzat să voteze ordinea de zi pe care se aflau 32 de proiecte plus 9 suplimentare. Urmare a ne-votării ordinii de zi, ședința s-a încheiat’’, a spus primarul municipiului Făgăraș, Gheorghe Sucaciu.

Printre proiectele aflate pe ordinea de zi, dar și la suplimentare, se afla și acordarea de bani pentru hrana liceenilor de la Liceul Aurel Vijoli, sau hrana preșdolarilor de la grădinița Mămăruța.

,,În cadrul ședinței ordinare ar fi trebuit aprobat cuantumul burselor aferente anului şcolar 2022- 2023 pentru elevii din învăţământul preuniversitar de stat cu frecvenţă din Municipiul Făgăraş și asigurarea din bugetul local al Municipiului Făgăraş a hranei pentru 75 de elevi din învăţământul profesional, înscrişi la Colegiul “Aurel Vijoli” Făgăraş prin Cantina de ajutor social din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Făgăraş, dar se pare că jocurile de culise au primat. Elevii își vor încasa cu întârziere bursele de merit, de studiu, de performanță și sociale. Din păcate ei nu au nici o vină pentru că unii dintre consilieri au uitat că au fost aleși de către comunitate pentru a reprezenta interesele comunității’’, a mai declarat edilul.

Următoarea ședință de Consiliu Local, cu aceeași ordine de zi, se va constitui peste minim 5 zile.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.