O nouă pizzerie s-a deschis în zona turistică Sâmbăta de Sus. Pizzarul este italian


La poalele muntelui, de cum intri în zona turistică a Sâmbetei, pe partea dreaptă a drumului, de vreo câteva zile vezi o pancartă pe care scrie mare ,,Am deschis”! Dacă ai curiozitatea să intri, vei da peste o pizzerie ca la Napoli. La gust mă refer, căci interiorul ei este menit să îți dea senzația de acasă.

Este un restaurant luminos, cu ferestre mari pe toate laturile, ca să poți vedea pe de o parte munții, pe de altă parte vechea livadă care exista la Sâmbăta pe vremea lui Ceaușescu și pe care toți oamenii locului și-o amintesc cu nostalgie și cu gust (gust de cireșe, de prune, de pere sau de mere).

Acum, gustul fructelor de altădată este înlocuit tot prin aceeași zonă de gustul unei pizze aburinde, proaspăt scoasă de pe vatra unui cuptor cu lemne. Dacă nu aș fi gustat-o, nu v-aș fi făcut această descriere.

 

Un medic și un inginer, pasionați de pizza

Un medic dentist este responsabil de mirosul Italiei din pădurea Făgărașului. Georgiana Antinie are 36 de ani și este doctor stomatolog la origini. Nu ea este cea care coace pizza pe vatră, ci cea care a deschis această pizzerie împreună cu soțul său.

,,Se numește Pizzeria Sâmbăta – Ana și Andrei, de la locul unde e amplasată și de la cei doi pitici ai noștri, Ana de 2 ani și Andrei de 4 ani. Aveam un teren în zona turistică ce avea deschidere la drumul principal, așa că ne-a venit ideea să facem ceva și ne-am orientat spre o pizzerie, pentru că, dacă numai treci în vizită pe la Sâmbăta și nu ești cazat aici, nu știi unde să mănânci ceva. Noi nu avem cazare încă, dar pe viitor am vrea să facem și partea de cazare”, povestește Georgiana.

Georgiana a terminat Stomatologia la Sibiu și a profesat ca medic stomatolog. Soțul său, Nicu, are 39 de ani și este inginer silvic, fiind absolvent al Universității brașovene ,,Transilvania”. Nicu este antreprenor și s-a dedicat domeniului agricol.

Pizzarul, italian din Bologna cu 3 diplome în pizza

În timp ce am povestit cu Georgiana despre mica lor afacere de familie, Mario, pizzarul restaurantului, lucra de zor la cuptorul încins. Am comandat o pizza ,,Ana și Andrei’’- specialitatea casei – și în tot timpul acesta l-am urmărit pe Mario cum o prepară. Dibăcia lui a ieșit la iveală încă de când întindea aluatul, așa cum numai un pizzar cu state vechi știe să o facă.

,,Am 59 de ani, sunt din Bologna, Italia, dar vorbesc limba română, pentru că în ultimii 6 ani am locuit în România și am lucrat pe litoralul românesc. Acum m-am mutat la munte, vreau mai multă liniște și pare că aici am găsit-o față de nebunia de la mare. Am lucrat ca pizzar și în Italia, 14 ani, în zona Napoli, mai precis pe insula Capri”, îmi povestește Mario, în timp ce mâinile lui prepară pizza pe care am comandat-o.

Îl întreb care este cea mai bună pizza din lume după părerea lui și îmi spune, fără să stea pe gânduri, că pizza napoletana. Mi-am adus aminte că am mâncat una pe stradă în Napoli, așa cum se mănâncă acolo, între 50 de oameni și tot atâtea scutere, la un colț de stradă, cu mare noroc că până am terminat-o niciun scuter nu m-a atins. Era gustoasă, chiar dacă ingredientele de pe ea erau cele mai modeste din lume. Poate asta face ca gustu-i să rămână autentic, iar renumele ei să depășescă, chiar cu mult, granițele țării.

De la greci, cine ar fi crezut…

Pe oricine ai întreba unde s-a născut pizza, ai primi același răspuns: Italia. Dar, dacă întrebi un italian sincer, afli că de fapt italienii au preluat-o de la alții.

,,Nu noi am făcut prima dată pizza. Pizza, puțină lume știe, este de la greci. Ei tăiau două felii de pâine, puneau puțin sos de roșii, mozzarela și le puneau în cuptor. Aia era pizza la ei. Noi, italienii, am modificat sistemul și am dus numele ei mai departe, dar adevărații creatori au fost grecii, acum câteva zeci de ani’’, îmi explică Mario.

Mario Pozzi, pe numele lui întreg, scoate din cuptor pizza pe care o așteptam. Ieșeau aburi din ea. Înainte să mi-o dea, am văzut un mic truc care a făcut-o și mai gustoasă: a stropit-o cu un sos preparat de el pe bază de ulei de măsline. În rest, ce să vă mai zic, poftă bună am avut!

După masă, Mario mi-a povestit pe unde a lucrat de când a venit în România. Am avut dreptate când l-am catalogat un pizzar bun, dovadă stând multele lui poze din telefon cu vedete pentru care a gătit.

 

Pizzeria cu identitate

Georgiana și Nicu l-au adus pe italian la munte și i-au dat pizzeriei o identitate aparte: nu numai gustul de pizza autentică, dar și călduroasa locație amenajată ca să te facă să te simți ca în propria-ți sufragerie: canapele confortabile, încăpere luminoasă, ferestre mari orientate înspre toate laturile.

Îmi imaginez că este frumos acolo în orice anotimp. Vara vezi munții oglindiți în albastrul cerului, iarna vezi albul imaculat al zăpezii și, dacă ai noroc, vreo vulpe șireată care face cărare prin zăpadă. Accesul este facil, fiind chiar la drumul principal.

Pizzeria este deschisă în fiecare zi, de luni până duminică, între orele 12.00 și 22.00.

 

(CRISTINA CORNILĂ)

 

 

CARTE DE VIZITĂ

Pizzeria Sâmbăta – Ana și Andrei

Stațiunea Climaterică Sâmbăta de Sus, nr. 362, jud. Brașov

Vizavi de Sandu Ganea cu proțapul

La intrarea în stațiune, pe partea dreaptă a sensului de mers

Program: zilnic: 12.00 – 22.00

Site: www.pizzasambata.ro

Tel: 0768654760

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.