Au fost ploi în România în toată luna mai. Precipitațiile acestea s-au resimțit cel mai mult pe la sfârșitul lunii mai, când apele Oltului au ieșit din matcă în Țara Făgărașului. Au fost inundații în mai multe localități din județul Brașov, iar pe cursul râului, în dreptul barajelor s-au adunat cantități impresionante de lemne și deșeuri (în special PET-uri).
La barajul de la Șona (comuna Mândra), s-au adunat atât de multe deșeuri și lemne, încât firma care este proprietara barajaului a fost nevoită să închirieze un buldoexcavator amfibiu să decolmateze zona.
În zilele care s-au scurs de la ultimele inundații, pe la toate barajele din Țara Făgărașului s-au făcut lucrări, astfel încât, dacă treci acum pe acolo, o să vezi un cu totul alt peisaj: apă limpede, pe alocuri cu vegetație specifică de tipul nuferilor, cote scăzute ale debitelor și chiar o ușoară nuanță albastră a Oltului.
Oltul de la finalul lui iunie este diferit de cel de la finalul lui mai. Mai liniștit, mai calm, mai limpede, mai curat.
(Cristina Cornilă)