Parc auto în toată regula la Cabana Valea Sâmbetei. Vezi reacția oamenilor


Sâmbătă și duminică, 14-15 octombrie 2023, iubitorii muntelui au fost șocați să vadă un parc auto în toată regula la Cabana Valea Sâmbetei. Pentru prima dată în istoria sa, această zonă a fost invadată de atât de multe autovehicule, încât nu mai deosebeai locul situat la 1.400 de metri altitudine.

Explicația este un film care s-a turnat pe Valea Sâmbetei chiar în acest weekend, însă iubitorii muntelui cred că și pe viitor zona va fi invadată la fel, chiar dacă nu nu mai sunt activități care să justifice traficul auto acolo.

,,În cabană s-a putut intra ieri, pentru că s-a filmat undeva mai sus de refugiul Salvamont. Dar în fața cabanei era parcare în toată regula. Pe lângă mașini 4X4, am văzut chiar și un Audi de Prahova, deci până la urmă poate urca toată lumea aici, cu orice mașină. Bariera de la capătul drumului e dată jos, în câțiva ani Valea Sâmbetei va fi distrusă și poluată. Am înțeles că un om de afaceri de prin zona Moldovei vrea să facă aici o mânăstire de călugări ce va fi deschisă tot timpul anului. Vă dați seama că, dacă bat clopotele acolo, e pericol de avalanșă și se distruge toată fauna de la răsunetul lor”, a spus făgărășeanul Petre Csutak, membru Transmont.

Acesta a fotografiat parcarea cabanei plină ochi de autovehicule. Pe o rețea de socializare pe care a postat imaginile internauții s-au revoltat la vederea cabanei înconjurată de mașini:

,,Ce păcat, nu mai poți să te bucuri de aer curat și liniște, tot ce a fost frumos s-a dus pe apa Sâmbetei”;

,,Așa a ajuns și cabana Negoiu. Astea deja nu mai sunt cabane de munte. Pentru adevărații montaniarzi și iubitorii de munte, cabana cea mai buna rămâne cortul”;

,,Ce farmec mai are muntele pentru aceste persoane ? Laudă pentru cei dispuși să le asculte poveștile, plăcerea este să urci pe munte pe cărări, să tragi aer curat în plămâni și fericire care ți se citește pe chip când ajungi la cabană”;

,,Bătaie de joc. Rușine”;

,,Sunt unii porniți numai să distrugă tot, chiar dacă nu au realizat nimic în viața lor. Distrug tot ce au realizat alții cu multa trudă! E mare păcat să distrugi chiar tot, în toate domeniile”;

,,Încă o oază de liniște distrusă.”




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.