- Mai puțin de o lună ne desparte de marea competiție ”Bikeathon Țara Făgărașului”. Nouă proiecte sunt înscrise în concurs.
Unul dintre ele este dedicat copiilor speciali ai Făgărașului care fac terapie la Centrul de zi, de recuperare pentru copii cu dizabilități ”Sfântul Nectarie” din cadrul Asociației de Dezvoltare Integrată a Făgărașului. Reprezentanții centrului doresc să strângă bani pentru a amenaja o cameră senzorială. Această cameră va avea rolul de a dezvolta functiile senzoriale ale copiilor, pentru a se putea adapta la mediul înconjurător. Suma necesară nu este foarte mare, însă nu vor reuși fără ajutorul comunității făgărășene și a tuturor celor care doresc să facă o faptă bună.
”Prin înscrierea acestui proiect la Bikeathon, ne propunem dotarea unei camere senzoriale la care să aibă acces copiii cu deficiențe de dezvoltare, probleme de învățare și comportamentale, în cadrul Centrului de zi pentru copii cu dizabilități ”Sf. Nectarie” Făgăraș. Universul unui copil cu deficiențe de dezvoltare este cu totul altfel decât cel în care trăim noi. În universul lor, sunetele, culorile, senzațiile pătrund altfel, devenind uneori înfricoșătoare, alteori fără vreun răspuns. Există însă locuri create special pentru ca universul acestor copii să nu mai fie atât de închis și înfricoșător. Există camerele senzoriale, echipate special pentru ca acești copii să simtă starea de bine. Un astfel de spațiu va oferi siguranță unor copii nesiguri, aflați într-o lume nesigură. Beneficiarii proiectului vor fi copii cu dizabilități din municipiul Făgăraș cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani’‘, a declarat Lavinia Gheorghe, manager general ADIF Făgăraș.
Puteți sprijini acest proiect în mai multe moduri, ca biciclist sau susținător. Mai multe detalii despre proiect și despre modul în care vă puteți înscrie găsiți pe bikeathon.fundatiactf.ro.