Peste 1.500 de articole pirotehnice deținute ilegal, descoperite la Făgăraș, Victoria, Lisa și Brașov


  • Polițiștii au ridicat peste 1.500 de articole pirotehnice deținute și comercializate ilegal, în urma unor acțiuni și percheziții desfășurate în municipiul Făgăraș, orașul Victoria, comuna Lisa și în municipiul Brașov, în cadrul planului „Pirotehnic 2025”.

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Brașov desfășoară, în această perioadă, acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale privind regimul articolelor pirotehnice, în cadrul planului de acțiune „Pirotehnic 2025”.

Joi, 18 decembrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au constatat în flagrant faptul că un bărbat, administrator al unei societăți comerciale din municipiu, deținea fără drept, în vederea comercializării, articole pirotehnice din categoriile F1 și F2, într-un spațiu comercial. Verificările efectuate au arătat că societatea nu era autorizată pentru desfășurarea unor astfel de activități, fiind ridicate 248 de articole pirotehnice.

Tot în data de 18 decembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Brașov, cu sprijinul mai multor structuri operative, au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, emise de Judecătoria Făgăraș. Perchezițiile au avut loc la locuințele a doi bărbați din orașul Victoria și comuna Lisa, unde au fost identificate și ridicate articole pirotehnice din categoriile F1 și P1, în cantitate totală de aproximativ 5 kilograme, precum și două telefoane mobile.

Astăzi, 19 decembrie, polițiștii brașoveni au pus în aplicare nouă mandate de percheziție domiciliară, emise de Judecătoria Brașov, la sediile unor unități economice din municipiul Brașov. În urma acestor activități, au fost ridicate aproape 1.300 de articole pirotehnice de diferite mărci și categorii, deținute ilegal.

În toate cazurile, cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Brașov, sub coordonarea procurorilor competenți, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive.

Polițiștii reamintesc că, potrivit modificărilor legislative în vigoare, deținerea, comercializarea sau folosirea articolelor pirotehnice fără autorizație constituie infracțiune și atrage răspunderea penală. Acțiunile de control vor continua și în perioada următoare.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.