Podul peste râul Sâmbăta a fost redat circulaţiei


 

Unul dintre cele mai mari poduri de pe traseul ,,drumului de sub munte” este podul din Sâmbăta de Sus, aflat în centrul localităţii.

Anul trecut, pe vremea aceasta, constructorii începeau lucrările de modernizare a podului şi a infrastructurii sale, pentru a putea suporta inclusiv traficul greu, atunci când drumul de sub munte va fi reabilitat.

Pe vremea cât a fost în lucru, circulaţia s-a desfăşurat pe un pod montat provizoriu, în aval de actualul pod, la circa 100 de metri distranţă.

Miercuri, 19 mai a.c., podul a fost redeschis traficului.

Lucrările fac parte din modernizarea drumului pe sub munte, un drum interjudețean, de circa 50 km, care străbate localitățile Șinca Veche, Șercăița, Bucium, Mărgineni, Sebeș, Recea, Gura Văii, Lisa, Sâmbăta de Sus, Drăguș, Viștea de Sus, Victoria şi Ucea de Sus, urmând să fie o alternativă la DN 1 şi să asigure un acces mai direct spre Transfăgărăşan.

În cadrul acestui amplu proiect, se mai consolidează şi alte poduri, cum ar fi unul la Viştea de Jos ori altele peste râurile Berivoi şi Racoviţa de la Recea.

Modernizarea drumului a început în 24 septembrie 2019, însă lucrările au fost suspendate în perioadele de iarnă din 2019 şi 2020.

Modernizarea drumului pe sub munte este finanțată cu bani europeni și are o valoare de 146.864.245,94 lei, accesaţi de Consiliul Judeţean Braşov.

 

 

 

 

 

 

 

 

aşa arăta podul în iunie 2020, înainte de modernizare




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.