Angelica Lungociu, proprietara Vâltorii de la Lisa, face obiectul unui dosar de candidatură la titlul de TEZAUR UMAN VIU, întocmit de către Serviciul Cultură Tradiţională din cadrul Centrului Cultural ,,Reduta” din Braşov.

,,Și în acest an județul Braşov a depus un dosar de candidatură la titlul de TEZAUR UMAN VIU, proiect implementat de UNESCO prin Ministerul Culturii. Propunerea pentru această ediție este pentru o instalație de tehnică populară, mai exact vâltoarea de la Lisa, a cărei proprietară este doamna Angelica Lungociu! Ne dorim să fie cu succes!”, au transmis reprezentanţii Centrului Cultural ,,Reduta”.

De pe drumul european E68 care leagă Sibiul de Brașov, în localitatea Sâmbăta de Jos veți găsi un indicator care indică direcția Sâmbăta de Sus și Lisa (105B). Din localitatea Sâmbăta de Sus se merge spre Lisa pe drumul 104A. Înainte de a intra în sat se pot vedea două indicatoarecare vă invită să mergeți la dreapta spre Complexul ,,La vâltori”. Acolo se află cea mai veche instalaţie de acest gen din ţară (1850).

Complexul de instalații tradiționale de prelucrare a lânii ,,La vâltori” este cel mai vechi din România. Meșteșugul prelucrării lânii cu ajutorul instalațiilor care pot fi vizitate și astăzi a fost transmis din generație în generație.

Ţesăturile din lână sunt făcute de femeile din sat în casă, la războiul manual. Apoi sunt împachetate şi duse în coşuri de nuiele la meşterii vâltorari. Tehnica este simplă. Vâltorile sunt esenţiale pentru prelucrarea lânii. Instalaţia este, de fapt, un coş, denumit coşul de îngroşat, cu vârful în jos, fixat pe un canal în apropierea unui pârâu din localitate.

Prima operaţiune în obţinerea unei ţesături perfecte este „vâltoritul“. Ţesăturile din lână ţurcană se introduc în acest coş şi sunt învârtite ca într-o maşină de spălat, timp de şase ore. Totul este acţionat prin forţa apei. După spălare, ţesătura se întinde la soare, unde este lăsată la uscat. Prin această tehnică, ţesătura se îngroaşă.

A doua etapă este denumită „păruit”. Ţesăturile se aşază pe un cilindru de doi metri, acţionat tot de forţa apei, care se învârte peste un covor de ţepi, pentru a scoate firele care nu sunt la locul lor. Odată bine „pieptănate”, ţesăturile se aşază din nou în vâltoare alte şase ore.

Ultima etapă este denumită „aşezatul în cuptor”. Este vorba despre o cameră cu o temperatură de 70 de grade, ca o saună, unde ţesătura se usucă, iar în final dimensiunile se reduc la jumătate. Astfel se obţin covoarele miţoase din lână 100% naturală, fără niciun fel de prelucrarea industrială.
Pe lângă prelucrarea lânii, vâltorile sunt folosite şi la curăţarea covoarelor. Toţi locuitorii din împrejurimi merg la vâltorile din Lisa pentru a spăla covoare, fără detergent, ecologic, doar cu apă de izvor. Covorul stă în vâltoare doar jumătate de oră, iar apoi este scos imaculat. Pare greu de crezut, dat tehnica este extrem de eficientă.