Rațe sălbatice găsite moarte pe lacul de acumulare de la Voila. Cauza nu a fost stabilită


Mai multe raţe sălbatice au fost găsite moarte pe lacul de acumulare al hidrocentralei de la Voila. Situaţia a fost prezentată la finalul săptămânii trecute, pe reţelele de socializare, de Adi Duicu. Într-o postare, acesta descria situaţia ca fiind un „dezastru ecologic”, afirmând că sunt „sute de raţe moarte pe apă. Băi fraţilor, este dezastru ecologic”. Autorităţile au mers să verifice situaţia în teren, au luat mostre de apă, dar şi probe biologice de la raţele moarte, pentru a se stabili cauza morţii păsărilor.

foto: facebook/adi duicu

Conform şefului Comisariatului Judeţean Braşov al Gărzii Naţionale de Mediu (CJ-GNM Braşov), Mircea Paraschiv, „echipa investighează terenul. Este pentru prima dată când ne confruntăm cu un astfel de fenomen, de aceea suntem foarte atenţi la ce facem şi vom încerca să fim cât mai precişi în prelevarea de probe şi analizarea situaţiei”, a declarat acesta, pentru TVR Info, citat de bzb.ro.
Pe de altă parte, şeful Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Braşov, Puiu Constantin a susţinut că: „Se mai moare. Acum să vedem care sunt adevăratele cauze. Căutăm şi noi să vedem din ce motive sunt moarte. Fără confirmarea unui laborator, există numai suspiciuni”, a reprezentantul DSVSA Braşov.

În schimb, primarul comunei Voila, Gheorghe Osalciuc, a declarat că a mers în teren şi împreună cu reprezentanţii DSVSA şi cu cei ai CJ – GNM Braşov au numărat „şase – şapte exemplare”. Acesta a precizat că, potrivit procedurilor, raţele găsite moarte pe lac au fost îngropate în gropi de var.
În opinia edilului, raţele nu au murit din cauza unor substanţe toxice folosite în agricultură pentru combaterea gândacilor sau a buruienilor.
Lacul de acumulare de la Voila face parte din aria de protecţie specială avifaunistică protejată „Avrig – Scorei – Făgăraş”. Acumularea de apă are peste 200 de hectare. În aria protejată trăiesc mai multe specii de păsări, printre care stârc cenuşiu, barză albă, raţa pestriţă şi pescăruş albastru.



Articole similare

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.