Recunoştinţă dincolo de moarte pentru arhitectul oraşului Victoria


Un arhitect georgian a proiectat, în anul 1946, o parte din oraşul Victoria. După proiectele sale s-au mai ridicat un oraş din Ucraina şi unul din India. După aproximativ 70 de ani de atunci, autorităţile din Victoria au aflat acest lucru. Drept urmare, i-au conferit arhitectului, post-mortem, o diplomă de merit. A ridicat-o fiul său, şi el tot arhitect şi profesor la Academia de Arte din capitala Georgiei.

Vineri, 20 septembrie, oraşul Victoria a fost gazda ambasadorului Georgiei în România, Nikoloz Nikolozishvili, care a venit împreună cu Nodar Sumbadze, arhitect şi profesor la Academia de Arte din Tbilisi, şi Levan Kalandarishvili, profesor la ,,Universitatea Liberă” din Tbilisi.

Nodar Sumbadze este fiul lui Longinos Sumbadze, arhitectul georgian responsabil de înfiinţarea oraşului Victoria.

Scopul întâlnirii a fost de a aduce un omagiu arhitectului Longinoz Sumbadze, care a proiectat primele clădiri din oraş, la împlinirea a 70 de ani de la prima atestare documentară a oraşului Victoria.

Întalnirea a avut loc la Casa de Cultură, urmată de o masă rotundă în cadrul căreia a fost înmânată diploma de merit fiului arhitectului georgian.

În a doua parte a evenimentului, în amintirea arhitectului Longinoz Sumbadze, a fost inaugurată o placă memorială în parcul din apropierea Bisericii ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”.

,,Am pregătit o diplomă de merit, post-mortem, pentru arhitectul care a proiectat primele construcţii ale oraşului, pentru a-i fi înmânată fiului său. De asemenea, în cinstea sa, am amplasat şi o placă comemorativă în parcul din apropierea Bisericii Sfinţii Împăraţi ,,Constantin şi Elena”. Acolo este socotit a fi oraşul de sus, adică cel vechi. Construcţiile din oraşul vechi sunt cele realizate după proiectul arhitectului din Georgia. Proiectul datează din 1946, iar construcţiile au fost ridicate în perioada 1948 – 1958. Oraşul de sus sau oraşul vechi cuprinde străzile Eminescu, Libertăţii, Stadionului, Policlinicii”, a daclarat primarul oraşului Victoria, Gheorghe Cristian.

Poate că nu s-ar fi aflat vreodată cine a proiectat oraşul la începuturile sale, dar întâmplarea a făcut să fie vizitat incognito de ambasadorul Georgiei acum un an. Acesta a venit într-o vizită neoficială pentru a observa stilul construcţiilor. După ce s-a asigurat că acesta corespunde proiectului conaţionalului său, s-a întors la Victoria acum 3 luni, de data aceasta oficial, şi a discutat cu autorităţile despre evenimentul care a avut loc vinerea aceasta.

Anul acesta oraşul Victoria împlineşte 70 de ani de existenţă.

Numele de ,,Victoria” i-a fost dat însă mai târziu, abia în 1954.

(Cristina Cornilă)

Foto: Primăria Victoria

 

 







Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.