Sâmbătă, de la ora 11.00, spectacol ecvestru la Herghelia Sâmbăta de Jos


Herghelia de la Sâmbăta de Jos organizează un nou show ecvestru, sâmbătă, 2 iulie, începând cu ora 11.00.

Un astfel de spectacol a fost organizat ultima oară pe data de 1 iune, când intrarea a fost gratuită, pe considerentul Zilei Internaționale a Copilului.

Cei care ajung la spectacol pot urmări demonstrații de dresaj la trăsură, demonstrații de maraton la trăsura cu un atelaj de doi cai, progres de dresaj academic cu patru cai sau dresaj spaniol. În cadrul spectacolului, îi puteți vedea pe driverul Andrei Csoma, specialiștii în dresaj ai unităţii și pe antrenoarea de dresaj academic și artistic Georgiana Neșelan.
Herghelia de lipiţani de la Sâmbăta de Jos este singura din ţară, dintre cele administrate de stat, în care se pot vedea astfel de spectacole.
La precedentul show ecvestru, șeful Hergheliei a adus în atenţia spectatorilor costurile însemnate ale sportului cu cai. ,,Sportul cu atelaje este al treilea cel mai scump din lume, după Formula 1 şi Yachting. Investiţiile sunt foarte mari în a forma un atelaj. Echipajul cabalin la atelajul de 2 cai este format din 3 exemplare (2 lipiţani principali şi unul de rezervă), iar la atelajul de 4 cai este format din 5 exemplare (4 lipiţani principali şi unul de rezervă). Costul unei perechi de armăsari formate pentru a executa asemenea mişcări pe terenul de concurs este în jurul sumei de 100.000 de euro. Echipamentele şi harnaşamentele sunt cusute manual şi sunt executate de un renumit producător din Ungaria. Costul echipamentului este de 10.000 de euro. Trăsurile sunt tot de fabricaţie maghiară, una costă 16.000 de euro, cealaltă este 20.000 de euro”, a spus Cosmin Drăgan.
(Cristina Cornilă)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.