Șase comercianți, sancționați de polițiștii locali făgărășeni!


Amenzi usturătoare pentru șase comercianți din Făgăraș, care nu au gestionat corespunzător deșeurilor provenite din activitatea firmelor lor!

Polițiștii locali au sancționat șase comercianți cu amendă de 1.000 de lei fiecare, întrucât au aruncat deșeurile provenite din activitatea firmelor la întâmplare. ,,În ultima perioadă au fost identificati un număr de 6 comercianți care nu au gestionat corespunzător deseurile provenite din activitatea societății depozitandu-le în recipientele de colectare de pe platformele de precolectare aferente asociațiilor de proprietari. Aceștia au fost sancționați cu amendă de 1000 de lei conform HCL80/2021. Atragem atenția administratorilor de societăți comerciale care depășesc cantitatea de deseuri prevăzută în contractul încheiat cu SC SALCO SERV SA să facă comanda pentru ridicarea surplusului de deseuri”, au scris polițiștii locali pe o rețea de socializare.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.