Aproape 50 de scări de bloc din oraș vor fi izolate termic! Totul ca urmare a unui proiect depus de către administrația locală, ce se referă la izolarea și modernizarea a 46 de scări de bloc din Făgăraș.
În luna martie se va da drumul la finanțare pe acest program, dar aici presupune colaborarea cu o firmă de consultanță. Firmă de consultanță ce a fost găsită, tot ce mai trebuie de făcut este ca primarul Sorin Mănduc să își dea acordul, iar apoi lucrările vor fi demarate. Însă viceprimarul Cătălin Cârje spune că nu s-a putut încheia un acord cu firma de consultanță până în acest moment din cauza primarului Sorin Mănduc, care are de mai bine de 3 săptămâni pe birou decizia, dar că amână să o semneze. „Noi trebuie să semnăm un contract de proiectare și consultanță, care, din păcate, trenează de vreo 3-4 săptămâni. Decizia se află pe masa domnului primar. Dânsul trebuie să înțeleagă că, oricum ar fi disputele dingtre oameni în administrația locală, noi trebuie să decidem în Făgăraș. De aceea îl rog să ia o decizie cât mai repede. Dacă nu e de acord cu proiectantul, consultantul, să propună pe altcineva. Altfel riscăm să pierdem contractul“, a spus Cătălin Cârje, viceprimarul municipiului Făgăraș. Cei care ar beneficia de aceste schimbări la nivel de bloc sunt făgărășenii din cartierele Titu Perțea, Câmpului, Narciselor, Stejarului, 1 și 13 Decembrie, Teiului, Tudor Vladimirescu și Vasile Alecsandri. Potrivit programului, oamenii ar plăti doar 25% din costurile lucrărilor de amenajare a blocurilor în care locuiesc. 15% din cheltuieli va fi asigurat din bugetul local, iar 60% va fi finanțare europeană. Se vor face lucrări de tâmplărie, izolație, balcoane, iluminat pe casa scării, hidroizolație și termoizolație la bloc. Proiectul se referă și la finanțarea sistemului de distribuție a apei, cu montarea contorului la limita proprietății. Acești locatari nu vor mai merge cu citirea apei la asociații, ci direct la Apă Canal, sucursala Făgăraș. Totuși, o veste nu prea bună pentru făgărășenii care și-au izolat deja termic este că, dacă nu pot dovedi lucrarea cu o autorizație de construcție, proiectantul decide dacă lucrarea va rămâne sau nu.
(Iulia GRECU)