Șoferi fără permis sau sub influența alcoolului, prinși de polițiștii făgărășeni, în Șinca și Bucium


Doi șoferi au fost prinși în interval de doar câteva ore fără permis sau sub influența alcoolului pe drumurile din Țara Făgărașului.

Primul șofer, de 54 de ani, a fost oprit de polițiștii făgărășeni de la Secția de Poliție Voila joi seara, în jurul orei 23.30, în timp ce conducea prin localitatea Voila. În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule

În aceeași seară, în jurul orei 01.30, oamenii legii au oprit un alt șofer, de 64 de ani, care conducea un autovehicul pe raza localității Bucium în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,75 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate în cadrul a două dosare penale, instrumentate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluții legale la finalizarea cercetărilor.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.