Târgul de Toamnă de pe Șoseaua Hurezului continuă și în luna noiembrie. Făgărășenii sunt așteptați cu prețuri competitive


  • Târgul de Toamnă organizat pe Șoseaua Hurezului din Făgăraș își continuă activitatea și în luna noiembrie.
  • Sâmbătă, 7 noiembrie, producătorii, meșteșugarii și comercianții îi așteaptă din nou pe făgărășeni cu o gamă variată de produse și prețuri competitive.

Târgul a devenit o întâlnire săptămânală pentru cei care vor să cumpere produse direct de la comercianți și producători. Amplasat pe Șoseaua Hurezului, în zona fostului târg de animale, evenimentul reunește expozanți din mai multe domenii, iar oferta este diversificată. Vizitatorii pot găsi legume și fructe, haine, produse tradiționale, obiecte vechi și diverse articole pentru gospodărie. Nu lipsesc nici preparatele culinare, micii și alte produse alimentare, care completează oferta târgului.

La edițiile recente, numărul meșteșugarilor și al comercianților a crescut, iar cumpărătorii au la dispoziție mai multe produse și posibilitatea de a compara ofertele. Prețurile sunt competitive, astfel că vizitatorii pot găsi variante potrivite pentru cumpărăturile de zi cu zi. Organizatorii îi invită pe făgărășeni să treacă și sâmbătă pe la Târgul de Toamnă, să descopere produsele expuse și să susțină producătorii, meșteșugarii și comercianții prezenți.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.