Taxele şi impozitele rămân nemodificate şi pentru anul 2022


Consilierii locali ai Făgăraşului au decis prin vot să menţină aceleaşi taxe şi la anul.

,,Taxele şi impozitele rămân la fel ca anul acesta, se echilibrează doar anumiţi coeficienţi pentru imobilele în care funcţionează persoane juridice şi pentru cele care sunt înscrise pe persoane fizice, dar funcţionează acolo tot persoane juridice. În rest, ele sunt doar adaptate la rata inflaţiei, a declarat primarul Făgăraşului, Gheorghe Sucaciu.

Şi în anul ce va urma a fost menţinută bonficaţia de 10% din sumă pentru cei care îşi plătesc cu anticipaţie impozitul până la 31 martie 2022.

De asemenea, vor fi acordate facilităţi la plata impozitului în cazul clădirilor şi teenurilor utilizate pentru furnizarea de servicii sociale de care asociaţii şi fundaţii acreditate în acest sens.

Se menţine şi supraimpozitarea, cu până la 500%, pentru clădirile şi terenurile neîngrijite aflate în intravilanul oraşului. Clădirile şi terenurile în cauză se vor stabili prin hotărâre a Consiliului Local, ca de altfel şi procentul de supraimpozitare ce li se va aplica.

Taxa pentru eliberarea abonamentului de parcare rămâne la 50 lei pe an, ca preţ de pornire la licitaţie.

În anul 2022 se vor anula creanţele fiscale, existente la data de 31 decembrie 2021, mai mici de 40 de lei, pentru contribuabilii care nu mai deţin în patrimoniu bunuri impozabile.

Anul viitor, limita pentru care nu se vor stabili creanţe fiscale şi nu se vor emite decizii de impunere este de 5 lei.

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.