Tone de cartofi împărțite cu sacul oamenilor vulnerabili


Luni, 6 aprilie, pentru anumiți oameni din Veneția de Sus, Veneția de Jos și Comăna a fost o zi a darului. Au primit, cu titlu de donație, peste patru tone de cartofi.

Lucrurile bune care se întâmplă laolaltă cu pandemia de Covid constau în faptul că oamenii au devenit mai solidari și își oferă ajutorul. Așa s-a întâmplat ieri cu Fundația Bucuria Darului din Brașov, ai cărei membri au împărțit pe ulițele satelor mai sus amintite 270 de saci de cartofi. Gratuit!

,,Luni am primit mai multe tone de cartofi, prin intermediul unei fundații din Brașov. Aceștia au fost deja distribuiți oamenilor cu o situație materială vulnerabilă. Joi vom primi, de la aceiași donatori, 85 de pachete cu alimente de bază, însemnând zahăr, făină, ulei, macaroane etc. Pachetele vor merge către familiile cu mai mulți copii și către cele fără venituri“, a explicat preotul din Veneția de Jos, Alexandru Socaciu.

De asemnenea, potrivit sursei citate, tot zilele următoare vor ajunge și 200 de măști de protecție. ,,Acestea vin în completarea unui lot cu alte 300 de măști primite săptămâna trecută. Toți factorii economici din comuna Părău, precum magazine, cabinet medical, punct farmaceutic, poștași, dar și instituțiile publice, ca Primăria, postul de poliție și bisericile, au primit măști din primul lot, în funcție de necesitați. 100 de bucăți au fost trimise atunci și Spitalului Făgăraș, unde lucrează, în diferite secții, mai mulți localnici din comuna Părău. Acum, prin intermediul aceleiași firme, SC Omniaplast SRL din București, mai primim 200 de bucăți, pe care intenționăm să le dăm persoanelor cu vârsta peste 65 de ani”, a explicat preotul Socaciu.

La originea acestor gesturi de întrajutorare stau oameni care  au originea în Veneția de Jos.

 

Foto: Fundația Bucuria Darului

 







Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.