Tradiție menținută în viață la Rupea: lichiul. Îl puteți degusta sâmbătă la Festivalul Lichiului


  • Turiștii, dar și localnicii din Rupea, vor avea ocazia sâmbătă să redescopere o tradiție menținută în viață: lichiul. Preparatul iconic pentru această zonă va putea fi degustat gratuit în cadrul evenimentului ,,Festivalul lichiului Rupea – identitate culturală, tradiții și gastronomie”.

Cetatea din Rupea va prinde viață sâmbătă, 28 august. Aici se va organiza prima ediție a ,,Festivalul lichiului Rupea – identitate culturală, tradiții și gastronomie”, organizat de Primăria Rupea și cofinanțat de Consiliul Județean Brașov. Dacă ajungeți prin zonă trebuie musai să încercați lichiul, un preparat iconic pentru această zonă, cu variante dulci și sărate. O variantă de pizza autohtonă, sățioasă și foarte gustoasă.

Bineînțeles, organizatorii festivalului vor promova deopotrivă și portul popular specific zonei Rupea. ,,Festivalul lichiului este un proiect foarte important, cofinanțat de Consiliul Județean Brașov. Prin acest festival, aflat la prima ediție, dorim să facem promovarea a câtorva elemente din patrimoniul nostru local, dar și din domeniul gastronomic, lichiul, mâncare specifică zonei noastre. De asemenea, dorim să punem în valoare portul specific și obiceiurile din zonă și din oraș, astfel că vom organiza și un program artistic sâmbătă, între orele 15.00 și 18.00. În același timp, ne dorim promovarea cetății, dar și a orașului Rupea. Festivalul se adresează în special turiștilor, gândit în așa fel încât bucuria mare să fie pentru cei care vin și vizitează cetatea. Dar, implicit, și localnicilor, pe care îi așteptăm în număr cât mai mare. Festivalul lichiului se învârte în jurul lichiului, un preparat foarte cunoscut în satele săsești, chiar și la Sibiu ori Sighișoara găsim acest produs. Dorim, bineînțeles, să facem promovare lichiului tocmai pentru a-l putea identifica cu zona noastră. Va fi gătit în fața turiștilor, produsul va putea fi degustat în mod gratuit”, a explicat viceprimarul orașului Rupea, Dorin Baba.

De asemenea, membrii junilor Cetății Rupea vor oferi participanților la eveniment și turiștilor ocazia de a descoperi obiceiuri și tradiții locale. Aveștia vor organiza mai multe flashob-uri, prin care vor prezenta dansuri, obiceiuri, strigături specifice diferitelor evenimente din viața culturală a zonei Rupea. Oricine este curios să descopere “tezaurul” din cămara țărănească poate participa la festivalul gastronomic organizat în Cetatea Rupea sâmbătă, 28 august.

Evenimentul este cofinanțat de Consiliul Județean Brașov.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.