Tudor, făgărășeanul care a impresionat juriul X Factor! A obținut 4 de DA


O melodie country, cântată de făgărășeanul Tudor Gheorghe, a impresionat juriul de la X Factor, care l-a răsplătit pe talentatul făgărășean cu patru de DA!

Tudor Gheorghe este făgărășean, elev în clasa a XII a la Colegiul Național ,,Radu Negru”, iar duminică seara a arătat tuturor că talentul s-a născut la Făgăraș. Acesta, însoțit de părinții Lavinia și Cătălin, a participat la concursul de talente X Factor, prezentat de Antena 1. Aici unde a interpretat piesa country ,,God’s Country”.

Interpretarea tânărului făgărășean i-a lăsat fără cuvinte pe jurați, care i-au și acordat patru de DA și sansa de a evolua în etapa următoare.

Tudor a declarat, în cadrul emisiunii, că pasiunea lui este muzica. Face parte din formația Aproaching the Moon, unde este volistul vocal.

,,Adorm pe muzică, mă trezesc pe muzică. Este visul meu. Nu mi-aș vedea viața fără muzică și mi-aș dori să ajung cât mai sus posibil”, a spus tânărul Tudor, în cadrul emisiunii X Factor.

Acesta a mai povestit și despre fratele lui, Vlad, care a pierdut lupta cu viața în urmă cu doi ani. Tudor a fost urmărit de foarte mulți făgărășeni duminică seara, care i-au ținut pumnii și s-au bucurat pentru reușita acestuia.

(Alina ROMAN)

Detalii despre evoluția lui Tudor AICI



Articole similare

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.