Ziarul Salut Făgăraș vă prezintă în premieră un interviu cu scriitorul Cornel Teulea, cel care l-a avut elev pe Nicușor Dan.

Cornel Teulea – scriitor

Cristina Cornilă: Nicușor Dan a fost elev al Colegiului „Radu Negru”, unul dintre cei care se înscrie pe lista celor care au performant la standarde înalte, naționale și internaționale. L-ați avut la clasă?

Cornel Teulea: Da, l-am avut elev pe Nicușor Dan în clasa a X-a.

Cristina Cornilă: Ce ați predat elevilor din clasa a X-a?

Cornel Teulea: Cunoștințe Social Politice. Pe scurt: CSP. Eu i-am zis acestei discipline Ce Se Putea. Sunt necesare câteva observații. Pe atunci Științele sociale se predau eșalonat pe anii de liceu astfel: Cunoștințe economice cls. a IX-a, CSP cls. a X-a, Economie politică cls a XI-a și Filosofie cls. a XII-a. Toate în spiritul teoriei și ideologiei marxiste, mai exact a celei marxist-ceaușiste.

O paranteză: eu nu m-am dus la Facultatea de Filosofie din Cluj – în 1970 – pentru a deveni profesor. Ci pentru a înțelege cât mai profund lumea și omul care o locuia. M-am dus să-l aprofundez pe Blaga, în primul rând. Apoi pe un Nietzsche, pe un Cioran, pe un Kierkegaard, pe un Heidegger ș.a. Numai că niciunul dintre aceștia (și încă mulți alți antimarxiști) nu figura în cursurile vreunui profesor decât ca exemple de minți care au generat, susținut și promovat, într-un fel sau altul, nazismul, anticomunismul, antiumanismul, curente de gândire nocive pentru materialismul dialectic și istoric etc. etc.  Excepția o constituia  Blaga, dar și el era prezentat mai mult ca poet decât creator de sistem filosofic românesc. Eu însă îi citeam și-i studiam din plin la Biblioteca Universitară pe cei menționați. Aveam acces la fondul secret de carte al Bibliotecii Universitare datorită unui coleg și prieten care obținuse cotele secrete ale unor cărți decisive pentru cultura filosofică autentică de la regretatul profesor Vasile Muscă.

Până la urmă împrejurările făgărășene din anii 1976-1980 m-au determinat să ocup o catedră în învățământ. Aveam de predat CSP-ul la clasa a X-a. Nu-mi plăcea ce trebuia să predau la clasă, nu credeam în ceea ce spuneam, fie și cu jumătate de gură. Era un chin când ajungeam la s.s.m.d. și a „omului nou” ca să nu mai vorbesc de cuvântările „tovarășului Ceaușescu privind s.s.m.d.” (Societatea socialistă multilateral dezvoltată.)

Și, dacă  mie nu-mi plăcea ce fac, sigur elevilor le plăcea și mai puțin. Eram conștient de asta dar nu-mi păsa. Important pentru mine era un singur lucru: să nu-i îndoctrinez pe elevi nici cu marxism și nici cu ceaușism. Și cred că am reușit să fac asta.

Cristina Cornilă: Nicușor Dan era, ca elev, o fire timidă sau activă?

Cornel Teulea: La orele mele de atunci elevii nu erau activi, nu-i provocam, nu le ceream așa ceva. Ar fi însemnat să discutăm – cu rigoare critică și nu propagandistic –  antimarxism și anticeaușism pe față.

Nicușor Dan era în clasa de matematică fizică (X A), un elev ca toți ceilalți la orele mele. Învăța ce era de învățat, răspundea la ceea ce-i ceream pentru notare.

O observație: clasele de MF (matematică fizică) de-a lungul anilor erau cele mai puțin dispuse să se angajeze în dezbateri. „B”-urile, de exemplu,  erau mult mai receptive în privința asta.  Dar atunci când aveam o asistență, o inspecție, cei din „A” erau brici. Erau la înălțime.

Am cu Nicușor o amintire care merită pomenită aici. Era anul 1987, Nicușor trebuia să plece la Havana, la Olimpiada Internațională de Matematică. Un Ordin de Ministru preciza ca elevilor care participă la Olimpiadă să li se încheie mediile înainte de finalul anului școlar. Directorul a făcut anunțul, dar eu nefiind în ziua aceea la liceu n-am știut.

Într-o zi, încă regretatul director, domnul Horațiu Judele, mă cheamă la el și-mi spune: „Mă, tu nu i-ai încheiat media lui Nicușor. Numai la tine este situația asta. Este vreo problemă sau ce?” Dumnezeule, cum să fie vreo problemă cu Nicușor? „O să-l caut, o să-i pun niște întrebări, îi închei chiar astăzi media.” Dl. Judele: „Cornele, astăzi nu-i pregătit. Mâine după ore rămâne singur în clasă, îi dai lucrare scrisă, verificare serioasă.” Îl știam foarte bine pe domnul Judele. Mă uitam la domnia sa, nu glumise, vorbise serios.

A doua zi m-am dus, după ore (ora 13.00)  în sala de clasă unde mă aștepta Nicușor cu o foaie de hârtie albă în față. Când m-a văzut s-a ridicat în picioare. I-am făcut imediat semn să se așeze. L-am întrebat, formal, dacă are asupra lui vreo „sursă de inspirație.”  S-a ridicat și mi-a spus: „Nu am. Vă rog să mă controlați!” Nu l-am controlat. I-am dictat două subiecte – formulate atunci pe loc – de  maximă generalitate social politică; i-am spus că voi pleca și că mă întorc după lucrare peste o oră. Când m-am întors lucrarea era finalizată, ne-am despărțit. Nota a fost maximă, evident. Nicușor a fost un elev foarte bun, având un  intelect extraordinar de bine dotat pentru matematică și nu numai; un copil  educat, muncitor exemplar și  tenace; introvertit în bună măsură.

Nicușor Dan a votat la Școala 4 în cartierul făgărășean Galați, unde s-a născut

Cristina Cornilă: Cum vi-l mai amintiți în cei patru ani de liceu?

Cornel Teulea: Ca învingător. În acel an, 1987, la Havana, cucerise medalia de aur cu punctaj maxim. Un an mai târziu, în 1988, a făcut parte din lotul olimpic al României pentru Olimpiada Internațională de la Canberra. Din nou medalie de aur, tot cu punctaj maxim.

Personal, nu m-am mai întâlnit cu el în ultimii lui doi ani de liceu. Nu mi se dădeau ore la clasele a XI-a și a XII-a. A trebuit să vină Revoluția din 1989 ca să pot preda ceea ce voiam: filosofie nemarxistă și economie liberă de piață. Dar asta este o altă discuție.

Cristina Cornilă: În școală și în oraș cum a fost primit Dan Nicușor după ce a câștigat cele două medalii de aur?

Cornel Teulea: Ca un învingător, cum am spus. Era simbolul reușitei maxime. Probabil că vrei să știi, pentru cititorii tăi, amănunte, detalii cu privire la recompense etc. Nu ți le pot furniza pentru că nu le știu. Nici dacă a fost recompensat material și cu cât; nici dacă profesorul lui de matematică Sorin Cocoradă a fost recompensat sau nu de către cineva.

Am vorbit recent cu Sorin la telefon, chiar despre Nicușor, dar nu l-am întrebat de așa ceva. Cert este că după un an profesorul Sorin Cocoradă a fost numit director adjunct al liceului. Nu știu dacă numirea a fost motivată și de rezultatul lui Nicușor pe care el l-a pregătit la clasă patru ani de zile. Ar trebui să-l întrebi pe domnul profesor. Cum ar fi bine să-l întrebi și pe domnul profesor Dan Pandrea cum a fost recompensat el ca profesor al lui Mircea Dincă, un alt olimpic internațional din „Radu Negru.” Eu nu știu.

În schimb, știu cum am fost recompensat eu și fosta mea elevă Maria Ciurchea, olimpică la Olimpiada Internațională de Filosofie în 2008, cu mențiune. Guvernul României de atunci – premier Călin Popescu Tăriceanu – ne-a premiat financiar consistent. Ea a beneficiat și de alte recompense din partea Ministerului Educației, a UBB din Cluj- Napoca.

Cristina Cornilă: În ce alte împrejurări v-ați mai întâlnit cu Nicușor Dan?

Cornel Teulea: Sunt câteva împrejurări fericite, cu excepția uneia singure: la înmormântarea domnului Horațiu Judele care a ținut mult la Nicușor, reciproca fiind la fel de valabilă.

Dar prima întâlnire cu Nicușor, după ce a terminat liceul, a fost la București. Era în ianuarie 1990, încă se mai trăgea pe acolo. Eu reprezentam Făgărașul și Victoria la Universitatea din București pe problemele viitorului Științelor sociale, ale Filosofiei în mod special. Eram într-o pauză; treceam prin fața Intercontinentalului  când l-am zărit pe Nicușor. L-am strigat, s-a oprit, ne-am bucurat de întâlnire. La întrebarea mea clasică „Ce faci?” mi-a răspuns că studiază matematica la Universitatea București și tocmai se duce la  un curs de engleză. „Dacă nu era engleza te-aș fi invitat la o bere”, i-am zis. După un moment de gândire mi-a spus că renunță la engleză. Ne-am dus la restaurantul „Cina”. Plin ochi, inclusiv pe terasă, pe un frig pătrunzător. L-am întrebat dacă merge berea sau preferă o tărie. A rămas la bere. Toată lumea de acolo vorbea politică. Iliescu și restul, adică, „dușmanii poporului, ai lui Iliescu și ai României”, pe numele lor Ion Rațiu și Radu Câmpeanu.

Nicușor era sigur că eu sunt cu Iliescu. Am adus câteva argumente contra, dar, din păcate, am avut și unele „ pentru”. Sunt sigur că, dacă Ion Rațiu era președintele României ATUNCI, ACUM am fi fost mult mai departe decât suntem.

Ne-am mai văzut și revăzut la toate întâlnirile promoției lui. A fost prezent la întâlnirea de zece ani, de douăzeci de ani și la cea de treizeci de ani, iar anul trecut la întâlnirea de treizeci și cinci de ani.

Ne-am întâlnit și la aniversarea a 150 de ani de la întemeierea Școlii capitale „Radu Negru” de către Ioan Codru Drăgușanu, astăzi Colegiul Național „Radu Negru”, în 2019.

Nicușor Dan nu trișează, nu păcălește pe nimeni, respectă timpul, ceea ce echivalează cu respectul pentru om. În cazul de față, respectul pentru colegi, profesori, cunoscuți, prieteni, pentru „Radu Negru”, și de ce nu, pentru Făgăraș.

Nicusor Dan, la Colegiul Radu Negru – 2019

Cristina Cornilă: Auzim des sintagma că ,,pe vremea aceea se făcea școală” cu referire la ultimii douăzeci, patruzeci de ani. Cât adevăr este în această afirmație? Existau metode pedagogice mai eficiente sau elevii din generația lui Nicușor Dan erau dintr-un „ aluat” mai ușor de prelucrat de către dascăli?

Cornel Teulea: La întrebarea asta nu se poare răspunde foarte pe scurt, cu „ da” sau „nu” pur și simplu.  Experiența mea de patruzeci și cinci de ani la catedră – și nu numai aceasta;  de pildă, la această întrebare răspund mai pe larg câteva personaje din ultima mea piesă de teatru ,,Printre bufnițe”, capitolul 2, pagina 69. Apoi în capitolul 5, de la pagina 170 la pagina 200.

Revin însă la experiența mea didactică. Cu acei zeci de ani în urmă, firește, era altă epocă, chiar epoci diferite. Fiecare cu obiectivele sale majore. Lumea de dinaintea lui ̕89 funcționa, în esență, pe principul FRICII. Frica era prezentă și în școală și acasă. Sigur că se poate învăța cu folos și de frică. Dar este inuman. Rezultatul este dresajul care suprimă libertatea de-a gândi critic, dreptul de-a gândi cu propriul tău cap.

Sigur, au existat și perioade mai relaxate. Profesorii – cei mai mulți dintre ei – erau solidari cu elevii și invers. Astfel își făceau loc în relațiile dintre școală și familie încrederea fără de care se putea înnebuni de-a binelea.

În „Radu Negru” s-a învățat însă și din plăcere, din respect pentru profesori sau, cu precădere, din spirit de competiție. Competiție cu tine însuți și cu ceilalți.

După Revoluție? Unele hibe ale vechiului sistem au rămas, din păcate supraviețuiesc cu „succes” și astăzi. Supraîncărcarea elevului cu informații și conținuturi teoretice inutile, birocratizarea excesivă, profesorii sunt îngropați în hârtii încât aproape că nu se mai pot concentra pe singurul lucru important pentru ei: activitatea la clasă cu elevul în condițiile în care acesta – din fericire – nu mai subscrie la tot felul de  „tratamente” fals reformiste, fals didactice ș.a.m.d.

Elevul din ziua de astăzi are personalitate față de cel de acum patruzeci de ani, căruia i se cultiva un comportament slugarnic, de executant supus la indicații de partid și de stat considerate prioritare față de competențele intelectuale și profesionale. Demagogia oficială susținea însă teza inversă pentru a da bine în ochii lumii dar nu era decât praf în ochii acesteia. Școala de astăzi văzută din perspectiva disciplinelor socio-umane este net superioară celei din trecut.

Ceea ce este cel mai important de reținut cu privire la întrebarea ta este că:

1) elevii, și de ieri și de astăzi, sunt cum ți-i faci.

2) banii sunt importanți în educație, dar nu cred că de ei depinde în mod fundamental performanța și reușita școlară, ci de omul dedicat de la catedră.

3) Există un milion sau două de metode pedagogice. Eu cred într-una singură: aceea potrivit căreia poți duce calul la apă dar nu-l poți obliga să bea. Calul o să bea singur apă doar după ce este hrănit. Cu alte cuvinte: dă-i mai întâi elevului tot ceea ce are nevoie pentru a ști apoi cere-i să știe. Poți aduce copilul la școală, dar nu-l poți obliga să învețe cu forța ceea ce tu, dascălul, nu l-ai învățat cum, ce și de ce să învețe.  Trebuie ca mai întâi să-i oferi elevului hrană intelectuală, spirituală și morală ca să fie mereu și mereu însetat de cunoaștere.

Cristina Cornilă: Ați fost profesorul unui președinte al României. Ce așteptări aveți de la el  în această calitate?

Cornel Teulea: Permite-mi ca mai înainte de orice altceva să-l felicit din toată inima pe Nicușor Dan pentru această reușită politică maximă. Așteptările mele, în esență, se pot reduce la următoarele: să reușească să medieze între forțele politice existente acum în România; îmi doresc să reușească  să-i unească pe români așa cum n-a făcut niciun predecesor al lui. România este divizată îngrozitor. Ura este mai prezentă ca niciodată în spațiul public, în societate, în lume. Omul e pe cale de-a deveni și la noi un canibal; românul își devorează semenul pentru că nu-i ca el nici în gândire, nici în comportament, nici îmbrăcat cu aceeași culoare politică. Acest soi de canibalism s-a practicat în dictaturile de tip fascist și comunist.

Mai aștept ca președintele să respecte Constituția în litera și în spiritul ei; vreau ca în România să domnească Legea și Justiția, nu bunul plac, haosul, nesiguranța, aventura, violența și teama că nu te poți apăra de amenințări și pericole de tot soiul; aștept ca președintele să contribuie – prin prerogativele Constituției – la consolidarea instituțiilor statului, dar fără ca acesta (statul) să fie supraordonat  libertății individului, sau cum spunea Noica: „logica lui Ares” să nu prevaleze „logicii lui Hermes.”

Aștept ca politica externă a României să nu se întoarcă spre niciun fel de nefast trecut, ci să-și continue drumul european și transatlantic.

Vreau ca președintele României să-i dea încredere cetățeanului român sau străin ajuns în țara noastră, că este bine apărat, că nu este expus unor pericole existențiale; mai vreau ca președintele Nicușor Dan să comunice echilibrat, să fie persuasiv cu cetățeanul atunci când îi vorbește de criza economică și financiară profundă în care se găsește România și, pe cale de consecință, de măsurile nepopulare  dar raționale ce se impun a fi luate pentru a depăși momentul critic.

Cristina Cornilă: Vă mulțumesc!