Un adolescent din Viștea de Jos a dispărut fără urmă. Sunați la 112 dacă l-ați văzut


Secția de Poliție Rurală Voila a fost sesizată cu privire la faptul că un tânăr, în vârstă de 15 ani din localitatea Viștea de Jos, județul Brașov a plecat de la domiciliu în data de 27 iulie 2022, în jurul orei 11,00 și nu a revenit până în prezent.

Semnalmente: înălțime 1,70 m, păr brunet, ten măsliniu, ochi căprui, constituție atletică, cicatrice în zona abdomenului, rămasă în urma unei operații. La momentul plecării tânărul purta pantaloni de culoare neagră, maiou de culoare albă, pantofi tip sport de culoare închisă.

​Nu are asupra sa cartea de identitate și nici telefon mobil.

​Persoanele care pot furniza informații cu privire la tânărul în cauză, sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.