Un bărbat de 65 de ani și-a pierdut viața într-un accident produs pe drumul Brașov – Rupea


O persoană și-a pierdut viața, iar o alta a fost rănită joi, într-un accident produs pe DN 13 Brașov – Rupea, în afara localității Feldioara. Traficul rutier este oprit în zonă, au anunțat polițiștii.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul este oprit temporar pe DN 13 Brașov – Rupea, în afara localității Feldioara, județul Brașov, din cauza unui accident în care au fost implicate trei autovehicule.

În urma coliziunii, o persoană a fost declarată decedată (un bărbat de 65 de ani) și alta a fost rănită, fiind transportată la spital.  Pe durata cercetărilor la fața locului, circulația s-a desfășurat deviat printr-o parcare din apropiere. Polițiștii au estimat ca traficul ar putea reveni la normal după ora 10:30.

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.