De aproape o lună plângem după sufletele pierdute din Colectiv! Plângem după cei ce nu mai sunt printre noi, plângem pentru cei care acum se zbat între viaţă şi moarte. Însă în astfel de momente grele am învăţat şi să ne mobilizăm, să nu fim pasivi, să fim OAMENI!
Dezastrul din Colectiv a unit o ţară întreagă. Ne-a unit la greu. Ne-a făcut să ne dăm seama cât de fragilă este viaţa. Cât de fragili suntem noi. Ne-am dat seama că zicala „merge şi aşa“ ucide. Corupţia ucide. Aşa că am acţionat! Am scandat în stradă, am plâns morţii, am dat jos un guvern, am schimbat un premier. Generaţia Facebook! Iar apoi ne-am întrebat: şi acum ce facem?
Iar răspunsul a venit tot de la noi: acum ajutăm. Începem cu cei care se zbat încă între viaţă şi moarte în spitalele din România și străinătate, în urma tragediei din Colectiv. Cu ce putem. Cu o lumânare, cu un gând bun, o rugăciune, un spectacol, sau un concert caritabil. Da! Și făgărăşenii s-au implicat. Într-un număr mare, de altfel. Tineri din liceele făgărăşene s-au mobilizat pe facebook, au ieşit într-o seară, şi au aprins o lumânare în faţa Cetăţii Făgăraş.
Alţii s-au mobilizat şi au ieşit în stradă în Bucureşti, alături de alte zeci de mii de persoane. „Nu am putut sta pasivi, să urmărim totul doar la televizor. A trebuit să fim în stradă. Ne dorim cu adevărat o schimbare. Dar în primul rând ea trebuie să pornească de la noi“, a spus un făgărăşean care şi-a strigat nemulţumirea în stradă, în Bucureşti la începutul lunii noiembrie.
Concerte şi spectacole caritabile
Alţi făgărăşeni s-au implicat în acte caritabile. Au organizat concerte și spectacole.
„În momentele în care pare că soarta ne strivește pe toți, tinerii noștri talentați de la Evadart s-au gândit să organizeze un spectacol în memoria celor care s-au stins și în sprijinul celor care au nevoie de ajutorul nostru, victimele din Colectiv. Este vorba despre spectacolul „Fluturii mor fericiți“, care capătă sensuri pe care nu le bănuiam atunci când spectacolul a fost gând. Preţul unui bilet a fost de 15 lei, iar banii strânşi vor fi donaţi recuperării victimelor. Schimbarea vine din noi. Nu contează dacă îi cunoaştem sau nu pe tinerii care au fost în acea seară la concert, nu contează dacă nu locuim în Bucureşti. Suntem oameni cu toţii şi nu putem sta indiferenţi la suferinţa altora. Ajutăm, ne implicăm!“, a spus Codrina Anghel, profesoară la Colegiul „Aurel Vijoli“ şi coordonatoare a proiectului Evadart.
Un alt făgărăşean, Daniel Ignat, solist al trupei The Rock Romania, a concertat, alături de alte trupe rock româneşti, la Arenele Romane din Bucureşti. Evenimentul a fost organizat în memoria victimelor incidentului de la Clubul bucureștean, Colectiv. De asemenea, evenimentul a fost și o ocazie de a strânge fonduri pentru ajutorarea celor care se zbat pe paturile de spital, între viaţă și moarte.
„Inimile noastre bat pe muzica rock! Sunt foarte marcat de cele întâmplate zilele trecute la Colectiv, unde ne-au murit colegi, prieteni şi tineri nevinovaţi! Mă rog pentru sufletele lor şi pentru cei care se zbat între viaţă şi moarte prin spitale. Vreau doar să spun că nu sunt de acord cu poziţia unor feţe bisericeşti faţă de muzica rock şi acuzele la adresa bieţilor copii, care au murit la Colectiv. Muzica rock a fost şi va fi întotdeuna muzica spiritului liber. Cei care au fost în Colectiv sunt ingineri, arhitecţi, artişti, medici, fotografi, nu aparţin cultului satanic! Ar fi bine să spunem o rugăciune, să aprindem o lumânare şi să ajutăm. Nu să criticăm!“, a declarat Daniel Ignat pentru Făgăraş Expres. Şi Bogdan Manta, un alt făgărăşean, s-a implicat în ajutorarea răniţilor.
„Eu şi unii colegi de serviciu, am strâns ceva bani şi îi vom trimite în conturile victimelor. Ar trebui să se implice cât mai mulţi oameni, spiritul civic trebuie să existe“, a spus tânărul făgărăşean. Cifra morții după tragedia din Colectiv a ajuns, din păcate, la 60, duminică, 22 noiembrie. Potrivit unui centralizator al Ministerului Sănătății, sâmbătă, 21 noiembrie, mai erau internați în spitalele bucureștene 40 de răniți, dintre aceștia zece în stare critică și gravă. În spitalele din străinătate mai sunt internați 28 de pacienți.
(Alina ROMAN)
Foarte bune informatii am citit aici. Va
urez multa sanatate in ceea ce v-ati propus.