Țara Făgărașului este plină de povești care se transmit din tată-n fiu, iar cele despre uriași sunt poate cele mai vechi și mai fascinante dintre ele. De la Șona la Crihalma și până în Munții Perșani, oamenii locului vorbesc despre ființe uriașe care ar fi modelat pământul, ar fi mutat cetăți și ar fi lăsat în urma lor forme de relief pe care nimeni nu le poate explica definitiv nici astăzi.

Piramidele de la Șona – uriașul care și-a scuturat încălțările pe malul Oltului

Poate cea mai cunoscută poveste este cea a movilelor de la Șona, șapte formațiuni perfect aliniate, care atrag anual mii de vizitatori. Localnicii susțin că s-au născut din mâlul și pământul adunate în încălțările unui uriaș care a traversat Oltul. Obosit, acesta și-ar fi scos opinicile sau cizmele pe dealul din apropiere și le-ar fi scuturat. Pământul desprins ar fi dat naștere celor șapte „guruieți”, cum le spun oamenii.

Movilele sunt acolo „de când lumea”, spun sătenii. Bătrânii își amintesc cum părinții și bunicii lor vorbeau despre ele ca fiind rămășițe ale unor vremuri „când pământul era altfel”. La începutul anilor ’60, Mihai Frățilă, fost președinte al CAP-ului din sat, a cerut la București chiar aprobarea de a face săpături. A primit un răspuns categoric: „Nu se poate, acolo sunt morminte ale unor oameni morți de o boală necunoscută.”

De atunci, movilele au rămas în pace… cu excepția nopților din 2009, când câțiva hoți străini ar fi săpat în ele sperând la comori.

Astăzi, turiștii urcă pe movile pentru a vedea unul dintre cele mai frumoase peisaje ale Făgărașului: Oltul șerpuind, lacurile care lucesc în soare și câmpurile colorate ca un tablou. Legenda uriașului pare, pentru o clipă, cât se poate de reală.

Crihalma – fata de uriaș care a mutat cetatea la Rupea

Mai puțin cunoscută, dar la fel de spectaculoasă, este legenda din Crihalma. Profesorul Eugenia Fuciu, cea care a strâns poveștile satului timp de zeci de ani, povestește că pe Dealul Craiului ar fi existat odată o cetate. Acolo trăiau uriașii locului, împreună cu cele două fiice ale lor.

Într-o zi, una dintre fete – despre care oamenii spun că era frumoasă, dar năzdrăvană – s-a certat cu părinții. Atât de supărată a fost încât și-a luat cetatea în poală și a dus-o până la Rupea. O altă variantă a legendei spune că nu fata, ci supușii uriașilor, răsculați împotriva lor, au dus cetatea pe umăr până în același loc.

Azi, Dealul Craiului se află la doi kilometri de sat, iar la baza lui curge un izvor rece. Denumirea Crihalma însăși vine din limba maghiară – Kiralhalma, adică „Dealul Craiului”. Până și fântâna de la baza colinei poartă nume legat de uriași: „Fântânița Doamnei”, acolo unde, spune legenda, venea să bea apa doamna uriașului.

Crihalma

Munții Perșani – uriașii care s-au transformat în stânci

Dincolo de Olt și de câmpurile Șonei, munții Perșani ascund propria lor poveste. În satele de la poalele munților, localnicii încă șoptesc despre o rasă de uriași care trăiau în armonie cu oamenii. Ajutau la muncile grele, apărau gospodăriile și trăiau ca niște protectori ai locului.

Dar prietenia aceasta s-ar fi destrămat atunci când uriașii și-au dorit puterea. Legenda spune că s-au certat între ei și, într-o zi, au dispărut fără urmă. Unii cred că s-au retras în peșterile de la Comăna, în „Galeria Comorilor”, o sală subpământeană accesibilă doar celor cu suflet curat. Alții spun că s-au transformat în stâncile perfecte de la Racoș – coloanele de bazalt dispuse atât de simetric încât par lucrate de mâna unui uriaș.

Astăzi, cine pășește prin pădurile Perșanilor simte o liniște grea, de parcă munții păstrează încă ecoul unor pași imenși, dispăruți demult, dar nu uitați.

coloanele de bazalt

Legende care încă respiră

Deși fiecare dintre cele trei povești este diferită, toate au ceva în comun: sunt parte din identitatea locului. Țara Făgărașului și-a împletit istoria cu legenda, realul cu fantasticul, iar uriașii rămân o explicație poetică a unui pământ plin de mistere.

Iar în serile liniștite, când Oltul șerpuiește în lumina apusului, parcă ai impresia că se mai aud, undeva departe, pașii lor.

(CRISTINA CORNILĂ)