- În cadrul ședinței de Consiliu Local de joi, 25 aprilie, aleșii locali au votat noul Regulament de organizare și funcționare a parcărilor cu plată
Peste 450 de locuri de parcare din zona centrală vor fi cu plată. Regulamentul de organizare și funcționare a parcărilor cu plată a fost votat joi, 25 aprilie, de către aleșii locali, la ședința de Consiliu Local din luna aprilie.
Astfel, în perioada următoare se vo achiziționa parcometre, se vor trasa noile locuri de parcare din zona centrală. De asemenea, aleșii au votat și tariful pentru parcarea cu plată. Pentru o oră, tariful este de 2 lei, iar pentru o zi, tariful este de 10 lei.
,,Noi am inițiat acest proiect și anul trecut, a fost respins, cu majoritatea de la vremea respectivă. Ca noi să facem toată procedura, să cumpărătăm parcometrele, să trasăm toate parcările, durează. Anul trecut, noi am început procedura de elaborare a regulamentului și licitația pentru parcometre. Nevotându-se regulamentul, a trebuit să anulăm tot. Începem acum licitație și achiziție parcometre, ceea ce durează câteva luni, de acum. Parcările centrale se pot folosi pentru toți cetățenii, iar 50 de parcări vor fi pentru persoanele cu dizabilități. Zona centrală, dacă doriți parcări sufieciente, este necesar parcări cu plată. Altfel, parcările vor fi pline. Suma de 2 lei pe oră nu e mare, dar va rezolva problema parcărilor în zona centrală”, a declarat primarul municipiului Făgăraș, Gheorghe Sucaciu.
De asemenea, acesta a mai amintit și de parcările rezidențiale, spunând că au mai fost identificate, în anumite zone, 150 de noi locuri de parcare. ,,La parcările rezidențiale, până în momentul de față, s-au identificat aproximativ 150 locuri parcare. Acolo unde vin locatarii și spun că vor locuri, noi, din pavele, facem zone de parcare, doar cu acordul locatarilor. Noi găsim soluții, pentru a rezolva aceste probleme”, a mai spus edilul.
De asemenea, în cadrul ședinței de Consiliu Local, s-au adus în discuție parcările cu plată de pe strada I.C. Drăgușanu, acolo unde sunt și locatari, da și aproximativ 27 de locuri de parcare cu plată, inclusiv una pentru persoanele cu handicap.
,,Am vorbit cu locatarii și acolo va trebui să mai facem alte 3 parcări de reședință și, în dreptul lăcașului de cult să lăsăm două locuri de parcare, să rămână locurile libere pentru biserică. De asemenea, la Regulament, la capitolul sancțiuni, în momentul când inspectorii de parcare găsesc mașina fără tichet, să facă fotografii când a fost depistată mașina, dar și peste 10 – 15 minute ca acel șofer să poată fi sancționat”, a adăugat Ovidiu Popa, consilier local.
Tariful pentru utilizarea parcărilor din zona centrală se va putea face la parcometrele ce vor fi amplasate în apropierea locurilor, printr-un SMS, printr-o aplicație de pe telefonul mobil sau prin abonament lunar, trimiestrial, semestrial sau anual.
De asemenea, programul de funcționare a parcărilor publice cu taxă este de luni până sâmbătă, între orele 08.00 și 18, indiferent dacă în acest interval sunt declarate zile de sărbători legale. În zilele de duminică nu se va percepe taxă de parcare.
Tarife
Tariful este de 2 lei/oră (inclusiv TVA) sau 10 lei/zi (inclusiv TVA). Cine își dorește abonament/persoane fizice – 100 lei (inclusiv TVA) abonamentul lunar, 275 lei (inclusiv TVA) abonamentul trimestrial, 550 lei (inclusiv TVA) abonamentul semestrial sau 1.000 lei (inclusiv TVA) abonamentul anual. Pentru persoanele juridice – 150 lei (inclusiv TVA) abonamentul lunar, 415 lei (inclusiv TVA) abonamentul trimestrial, 825 lei (inclusiv TVA) abonamentul semestrial sau 1500 lei (inclusiv TVA) abonamentul anual.
Persoanele juridice care dețin sau utilizează spații comerciale cu destinația de cazare în zona aferentă aprcărilor cu plată, pot beneficia și de abonamentul de tip „rezervat” pentru locuri de parcare destinate clienților lor, care vor fi marcate vizibil în acest sens. Prețurile pentru acest tip sunt: 300 lei abonamentul lunar, 800 lei abonamentul trimestrial, 1.600 lei cel semestrial și 3.000 lei abonamentul anual. Toate prețurile conțin TVA.
Care sunt zonele unde se vor amplasa parcări cu plată
Toate detaliile despre Regulament – CLICK AICI
(Alina ROMAN)