Ziua Distinşilor Vizitatori la exercițiul de instruire NOBLE JUMP 21 a avut loc, la Cincu, marți, 1 iunie


La Centrul Naţional de Instruire Întrunită „Getica” (CNIÎ) din Cincu a avut loc, marți, 1 iunie, secvența finală a evenimentului multinaţional de instruire „NOBLE JUMP 21” din cadrul seriei de exerciții NATO „STEADFAST DEFENDER 21”, eveniment la care a luat parte şi şeful Statului Major al Forţelor Terestre, generalul-maior Iulian Berdilă.
Cu acest prilej, au avut loc exerciţii tactice cu trageri de luptă cu muniţie reală, executate de către militari ai trupelor române şi aliate ale Forţei Întrunite cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat (VJTF) şi a fost organizată o expoziţie statică de armament şi tehnică militară.
În facilitățile de instruire din CNIÎ Cincu s-au instruit peste 4.000 de militari, din 12 state NATO, având la dispoziție aproximativ 600 vehicule, 12 aparate de zbor, 10 tancuri şi alte elemente de tehnică militară. Această etapă de instruire este parte a exercițiului aliat „STEADFAST DEFENDER 21”, ce se desfășoară, în prezent, în 20 de țări aliate sau partenere NATO.
Activitatea de pe teritoriul României a început în data de 19 mai, când, potrivit scenariului exercițiului, NATO a alertat Forța Întrunită cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat (VJTF) a Alianței Nord-Atlantice, în vederea deplasării din Turcia, prin Bulgaria, în România.
Forța Întrunită cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat este vârful de lance al Forței de Reacție a NATO (NRF).
Sursa: Forțele Terestre Române




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.