221 de funcții de director și director adjunct, vacante în școlile din județul Brașov


  • 221 de funcții de director și director adjunct sunt disponibile în unitățile de învățământ din județul Brașov, potrivit datelor publicate de Inspectoratul Școlar Județean Brașov.
  • Dintre acestea, 80 sunt posturi de director adjunct.

Posturile vacante sunt repartizate în majoritatea unităților de învățământ din județ, atât în școli și licee, cât și în grădinițe. Concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct se va desfășura în mai multe etape. Profesorii interesați își vor putea depune dosarele de înscriere în perioada 14 septembrie – 2 octombrie. Prima etapă este evaluarea competențelor, programată pentru 13 octombrie. Proba scrisă va avea loc în 20 octombrie.

Ulterior, în perioada 23 octombrie – 4 noiembrie, comisia de interviu va evalua planurile manageriale ale candidaților. Proba de interviu este programată în perioada 12 – 27 noiembrie. Rezultatele finale ale concursului vor fi publicate în 9 decembrie.

Lista completă a funcțiilor vacante și informațiile privind concursul sunt disponibile pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Brașov.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.