A atacat o femeie în Făgăraș și a încercat să îi ia geanta. Tâlharul a fost prins


talhariePolițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale Făgăraș efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “tâlhărie calificată”, dosar instrumentat sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.

În fapt, la data de 25 iunie a.c., în jurul orei 02.00, o femeie care se deplasa pe raza mun. Făgăraș, ar fi fost agresată fizic de către un bărbat, care ar fi lovit-o cu pumnul în zona feței și ar fi încercat să o deposedeze de geanta pe care o avea asupra sa.

În urma unui complex de activități investigativ-operative, polițiștii Biroului de Investigații Criminale și Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș, au  identificat autorul faptei, acesta fiind un bărbat în vârstă de 33 ani, din localitatea Cincu, jud. Brașov.

Bărbatul a fost reținut  pentru 24 ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov,  iar ulterior, instanța a dispus măsura arestării preventive pentru 30 zile.

Polițiștii efectuează cercetări în vederea probării întregii activități infracționale și dispunerii măsurilor legale prin unitatea de parchet competentă.




One thought on “A atacat o femeie în Făgăraș și a încercat să îi ia geanta. Tâlharul a fost prins

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.