Acțiune comună împotriva braconajului piscicol la limita fondurilor de pescuit. Două plase ilegale, scoase din apă


  • O intervenție rapidă a reprezentanților unei asociații de pescuit și vânătoare, în colaborare cu cei ai AVPS Făgăraș și cu sprijinul Inspectoratul de Jandarmi Județean Brașov, a dus la depistarea și îndepărtarea a două plase de pescuit montate ilegal într-o zonă aflată la limita dintre două sectoare de administrare piscicolă.

Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții AVPS Făgăraș, paznicii asociației au identificat marți două plase din fir textil întinse ilegal în apă, pe un sector aflat în administrarea asociației vecine. După descoperirea acestora, a fost declanșată imediat o acțiune comună pentru combaterea braconajului.

În urma intervenției, plasele au fost scoase definitiv din apă, iar peștii capturați au fost eliberați în siguranță în habitatul natural. „Marți, paznicii asociației noastre au depistat două plase din fir textil întinse ilegal. Acestea se aflau chiar la limita zonei noastre, pe sectorul contractat de vecinii de la AVPS Făgăraș. Fără să stăm pe gânduri, am alertat imediat colegii din asociația vecină. Printr-o acțiune comună și rapidă, am intervenit la fața locului. Plasele ilegale au fost scoase definitiv din apă, iar toți peștii prinși au fost eliberați în siguranță în mediul lor natural. Braconajul nu are granițe, dar nici hotărârea noastră de a proteja fauna piscicolă. Mulțumim echipei AVPS Făgăraș și IJJ Brașov pentru răspunsul prompt și pentru colaborare. Doar împreună putem proteja apele noastre. Respectați natura, respectați legea!”.

Acțiunea reprezintă un nou exemplu de colaborare între asociațiile de profil și forțele de ordine pentru protejarea resurselor piscicole și combaterea fenomenului de braconaj în județul Brașov.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.