Actor originar din Făgăraș, implicat într-o nouă coproducție teatrală internațională inspirată de Shakespeare


  • Actorul și regizorul Levente Kocsárdi, originar din Făgăraș, face parte dintr-o nouă coproducție teatrală internațională realizată de compania independentă Arte-Factum din Timișoara și Parrabbola din Londra.
  • Proiectul este inspirat de piesa „Troilus și Cresida” de William Shakespeare și reunește artiști din România, Marea Britanie și Australia.

Timisoara, Vineri 11 Septembrie 2026. ©Cornel Putan

Timisoara, Vineri 11 Septembrie 2026. ©Cornel Putan

Compania independentă Arte-Factum din Timișoara și Parrabbola din Londra au început un nou proiect teatral internațional, construit în jurul uneia dintre piesele mai rar montate ale lui William Shakespeare, „Troilus și Cresida”. Din echipa coproducției face parte și Levente Kocsárdi, actor și regizor originar din Făgăraș, cunoscut pentru activitatea sa în teatrul românesc și maghiar. Acesta este actor bilingv și membru al companiei Teatrul Maghiar „Csiky Gergely” din Timișoara din anul 1997. Kocsárdi a studiat la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, unde a obținut diploma de licență ca actor și diploma de master ca regizor. De-a lungul carierei a interpretat peste 120 de roluri în spectacole în limbile maghiară și română și a colaborat cu regizori importanți. A jucat atât pe scenele unor teatre din România, cât și în turnee internaționale în Ungaria, Suedia, Austria și Germania. În prezent, Levente Kocsárdi este director artistic al companiei independente Arte-Factum, unde coordonează de un deceniu Laboratorul de Introspecție Teatrală și stagiunea independentă Nocturnalii.

Noua producție pornește de la „Troilus și Cresida”, piesă plasată într-un context de război și care urmărește efectele conflictului asupra oamenilor care nu participă la luarea deciziilor, dar ajung să suporte consecințele acestora. Spectacolul va îmbina universul lui Shakespeare cu muzica de cabaret europeană de la începutul secolului XX, iar întrebarea centrală a proiectului este una simplă și actuală: „Cum supraviețuim?” Prima etapă a laboratorului de cercetare și explorare artistică s-a desfășurat la Timișoara în luna septembrie. Echipa a lucrat asupra textului și conceptului scenic, iar următoarea sesiune de laborator și repetiții începe 6 octombrie 2026, la Timișoara, și va pune accent pe muzica spectacolului.

Din distribuția proiectului face parte și australianul Brett Brown, actor, regizor de operă și libretist, format la Royal Academy of Dramatic Art. Acesta are experiență în teatru și film, inclusiv colaborări cu Royal Shakespeare Company și producții în West End. Regia îi aparține lui Philip Parr, director de scenă cunoscut pentru montările sale shakespeariene realizate în mai multe țări. Parr este directorul Festivalului Internațional Shakespeare din York și președintele European Shakespeare Festivals Network. La cea mai recentă ediție a Festivalului Internațional Shakespeare, acesta a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din Craiova.

Coproducția este gândită pentru un parcurs artistic internațional, cu un dialog între diferite tradiții teatrale, practici artistice și perspective asupra lumii.



Articole similare

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.