Agen Green reclamă un şantier în lucru lângă cabana Valea Sâmbetei. Un preot îşi face mănăstire în creierii munţilor


Un întreg ecosistem care include râul și pădurea din Valea Sâmbetei, o zonă pitorească din Munții Făgăraș, este devastat de lucrările de construire a unei mănăstiri și a unui drum de acces.

Râul și pădurea din Valea Sâmbetei sunt acum străpunse de un nou drum de acces către locul în care vor fi ridicate construcțiile, cu complicitatea autorităților, acuză Agent Green. Într-o înregistrare video realizată de organizația de protecție a mediului se poate vedea impactul distructiv asupra zonei al șantierului de lângă Cabana Valea Sâmbetei, unde un excavator sapă la poalele muntelui.

În anunțul afișat la locul șantierului este trecut ca obiectiv „construire cabană turistică”, cu termen de execuție de 24 de luni. Data de începere a lucrărilor din acest sit Natura 2000 este 11 august 2022, iar cea de finalizare a lucrărilor este 11 august 2024. Muncitorii de pe șantier au spus că, de fapt, un preot va construi aici o mănăstire.

Potrivit Agent Green, Garda Forestieră a acordat avizul pentru că noua construcție se va afla la mai puțin de 50 de metri de fondul forestier, iar drumul de acces a fost pregătit în urmă cu doi ani, în timpul pandemiei.

,,Dacă preotul poate, atunci de ce nu ar putea oricine să își construiască ceva în mijlocul naturii? Va urma asfaltul, mizeria, bâlciul etc. Nu aveam oare suficiente mănăstiri în România? Nu avem oare suficiente căi mai curate și mai directe de a ajunge mai aproape de Dumnezeu? Dar autorități mai avem oare în România? Autorități care să vegheze la dezvoltarea sustenabilă a țării, nu la distrugerea ei sistematică„, se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a organizației.

Beneficiarul viitoarei „cabane turistice” este o persoana fizică, Grigore Radu Gheorghe, a scris Electra Ghiza, jurnalistă din Brașov.

,,O simplă căutare pe google arată ca este vorba despre starețul Mănăstirii Nechit, Neamț. Așadar, da, poate fi vorba de turism monahal mai ales că, în vecinătate, se află Chilia Părintelui Arsenie Boca. De fapt, ăsta este interesul: să facem mai uşor accesul pelerinilor către chilie. Cu autocarul, de preferat. Până acum erau relativ puțini cei care se încumetau să ia la picior toată Valea Sâmbetei! Or, potențialul financiar al locului e uriaș, de ce să-l lăsăm sa se iroseasca?!„, a scris ea pe pagina de Facebook a organizației Agent Green.

Potrivit jurnalistei, zona se află în intravilanul comunei Drăguș, iar șantierul are toate avizele necesare.

,,Da, intravilan! Terenul viitoarei cabane a fost donat starețului de… proprietarul Cabanei Sâmbăta! Da, chiar el! Inițial, stareţul a cerut autorizație pentru ‘mănastire și chilii’, o construcţie megalomanică. I s-a respins cererea. A revenit cu solicitare pentru cabana turistică două clădiri s+p+m (subsol, parter, mansardă – n.red.). Dosarul depus la CJ Brașov are toate avizele necesare. Da, TOATE! Chiar și de la Agenția Națională a Ariilor Protejate! Cred că, la cât de prietenă e Biserica cu politica, dosarul ar putea cuprinde si niște avize în plus! Data viitoare, când o să-i mai vedeți pe aleși în poze cu stareți, arhiepiscopi, mitropoliți, să vă gândiți la Valea Sâmbetei. Pardon, Valea Arsenie Boca!„, a precizat Electra Ghiza.

Agent Green a anunțat că va verifica toate documentele care au condus la eliberarea autorizației de construire.

Conform legislaţie, în anumite condiţii, sunt permise construcţiile în siturile Natura 2000.

foto: captură Agent Green

Sursă: Agent Green, Electra Ghiza (jurnalist)




3 thoughts on “Agen Green reclamă un şantier în lucru lângă cabana Valea Sâmbetei. Un preot îşi face mănăstire în creierii munţilor

  1. Doar eu

    E trist daca ai ajuns sa faci o știre după ce zice o „jurnalista”..care nici ea nu a verificat…a luat la rindul ei de bun ce a zis alt..cercetator

    Reply
  2. Radu Chirovici

    Pai anuntati Comisia Europeana (Agent Green, Electra Ghiza), de acolo vin banii, sa se stie ce se intampla. Si sa se publice numele tuturor care au semnat sirul de autorizatii, chiar si „legale”, sau justificarea drumului facut cand legea era sa se stea in casa… Restul sunt povesti, un loc retras, nu-i asa, pentru spovedanii discrete…

    Reply
  3. Cristi

    Ce autorizatie de constructie au? In Dragus PUG-ul a expirat de 6-7 ani si nu se poate construi nimic. Care intravilan???

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.