Legea care dublează numărul urșilor ce pot fi recoltați a fost promulgată. 71 de exemplare pentru județul Brașov


  • Președintele României, Nicușor Dan, a promulgat luni, 5 octombrie, legea care modifică regulile privind intervenția în cazul urșilor și permite dublarea cotelor de recoltare.
  • Pentru anul 2026 sunt prevăzute, la nivel național, 859 de exemplare pentru prevenție și 110 pentru intervenție, iar în județul Brașov sunt repartizați 71 de urși în cadrul cotei de prevenție.

Ce schimbă noua lege

Actul normativ modifică și completează OUG nr. 81/2021 și urmărește să permită intervenția mai rapidă atunci când urșii ajung în localități și pun în pericol oamenii sau bunurile acestora. Pentru 2026, legea stabilește o cotă de 859 de urși la nivel de prevenție și alte 110 exemplare la nivel de intervenție, ceea ce înseamnă un total de 969 de exemplare. Cotele sunt aplicabile și în anul 2027. Față de 2024, când au fost stabilite 426 de exemplare pentru prevenție și 55 pentru intervenție, numărul a fost practic dublat. În cazul cotei de prevenție, exemplarele pot fi recoltate de vânători, sub coordonarea personalului tehnic de specialitate al gestionarului, până la 31 decembrie 2026. Pentru cota de intervenție, recoltarea poate fi făcută de personalul tehnic de specialitate al gestionarului, prin metodele „la pândă” și „la dibuit”.

Intervenție mai rapidă în localități

Una dintre modificările importante vizează intervenția atunci când ursul intră în localități. Echipa de intervenție imediată, condusă de primar sau viceprimar și formată, în funcție de situație, din jandarmi, personal tehnic cinegetic și medic veterinar, poate decide măsura necesară în funcție de nivelul de risc. Astfel, pentru un urs care pătrunde într-o zonă locuită pot fi dispuse măsuri precum alungarea, tranchilizarea și relocarea, iar în situațiile în care animalul reprezintă un pericol poate fi dispusă eutanasierea sau împușcarea. Scopul modificărilor este reducerea timpului de intervenție și eliminarea unor blocaje administrative.

71 de urși, cota pentru județul Brașov

Din cele 859 de exemplare prevăzute pentru prevenție la nivel național, 71 sunt repartizate fondurilor cinegetice din județul Brașov. Anexa legii prevede cote pentru 44 de fonduri cinegetice din județ. Cele mai mari cote sunt de câte 5 exemplare, pentru fondurile Timiș și Șercăița. Pentru Râșnov și Bran-Șimon sunt prevăzute câte 4 exemplare, iar pentru Sebeș și Dejani, câte 3.

Ursoaicele cu pui nu pot fi recoltate

Noua lege interzice recoltarea femelelor însoțite de pui cu vârsta mai mică de doi ani. De asemenea, exemplarele care fac parte din cota de prevenție nu pot fi recoltate pe teritoriile unde vânătoarea este interzisă potrivit Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic. Legea a fost promulgată luni, 5 octombrie, de președintele Nicușor Dan, după ce Parlamentul a menținut forma actului normativ în urma cererii de reexaminare.



Articole similare

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.