APEL UMANITAR | De Paște, oamenii se mobilizează pentru Daniel. Un tânăr de 21 de ani luptă să nu-și piardă vederea


  • În pragul sărbătorilor pascale, un nou apel la solidaritate vine din comunitatea din Perșani, unde un tânăr de 21 de ani, diagnosticat cu scleroză multiplă, are nevoie urgentă de sprijin pentru o intervenție medicală costisitoare, care îi poate salva vederea.

Dragomir Florian Daniel, fiul lui Vali lu’ Marin din satul Perșani, comuna Șinca, trece printr-o luptă dificilă cu o boală gravă a sistemului nervos. Scleroza multiplă i-a afectat sever nervul optic: cu ochiul stâng nu mai vede deloc, iar cu ochiul drept mai percepe doar aproximativ 40% din câmpul vizual. Fără tratament, riscul de a-și pierde complet vederea este major. O șansă reală există însă la o clinică specializată din Belgrad, unde medicii au recomandat un transplant de celule stem. Costul intervenției se ridică la 32.000 de euro, sumă imposibil de acoperit de familie fără ajutorul comunității.

În sprijinul lui Daniel a venit și Ionuț Androne, reprezentant al Partidei Romilor Pro Europa Făgăraș. „De Paște, putem salva o viață. Anul acesta, în preajma sărbătorilor pascale, am ales să fiu alături de Daniel, un tânăr de doar 21 de ani din Perșani, comuna Șinca, care luptă pentru viața lui. Daniel a fost diagnosticat cu scleroză multiplă, o boală gravă a sistemului nervos. Tratamentul de care are nevoie costă 32.000 de euro. Pentru noi, o sumă mică poate însemna puțin. Pentru el, poate însemna șansa la viață. Haideți să îi oferim împreună speranță”.

Cei care doresc să contribuie o pot face prin donații în conturile deschise pe numele lui Dragomir Florian Daniel:

Lei: RO15 RNCB 0055 1778 2237 0001

Euro: RO63 RNCB 0055 1778 2237 0010

În această perioadă a solidarității și a speranței, fiecare gest contează.

(Alina ROMAN)




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.