Astăzi începe simularea la Bacalaureat. Prima probă – Limba și literatura română


Simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat a început astăzi, cu Limba şi literatura română. Probele încep la ora 09.00, iar accesul elevilor în sălile de examen este permis până la ora 08.30. Peste 123.000 de elevi sunt aşteptaţi în 1.318 centre de examinare.

Ministerul Educaţiei anunţă că simularea se organizează în 1.318 unităţi de învăţământ liceal, numărul de elevi implicaţi – estimativ – fiind de circa 123.000.

Disciplinele la care se desfăşoară simularea probelor scrise sunt: Limba şi literatura română, Limba şi literatura maternă, Matematică, Istorie, Fizică, Chimie, Biologie, Informatică, Geografie, Logică, argumentare şi comunicare, Psihologie, Economie, Sociologie şi Filosofie – proba E).

,,Subiectele sunt elaborate pe baza conţinuturilor/competenţelor asociate acestora, conform programelor pentru simulare aprobate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Subiectele şi baremele se publică în fiecare zi de examen, la ora 15:00, pe pagina web dedicată. Evaluarea lucrărilor se va realiza digitalizat prin intermediul platformei utilizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării”, a transmis Ministerul Educaţiei.

Calendar simulare BAC 2025

Simularea probelor scrise din cadrul examenelor naţionale pentru elevi (an şcolar 2024 – 2025), organizată la nivelul întregii ţări de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, programează, în intervalul 24 – 27 martie, următoarele teste aferente examenului naţional de bacalaureat:

Simularea examenului național de bacalaureat începe luni, 24 martie 2025, cu proba scrisă la Limba și literatura română.

Marți, 25 martie 2025, va avea loc proba obligatorie a profilului, urmată de proba la alegere a profilului și a specializării care se va desfășura miercuri, 26 martie 2025.

Joi, 27 martie 2025, elevii claselor a XII-a, care studiază în limba minorităților naționale vor susține proba scrisă la Limba și literatura maternă.

Timpul destinat elaborării unei lucrări este de trei ore din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui candidat. Lucrările vor fi evaluate folosindu-se platforma de evaluare digitalizată.

Rezultatele vor fi comunicate individual (marţi, 8 aprilie) şi vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ liceal prin discuţii cu elevii, şedinţe cu părinţii, precum şi în cadrul consiliilor profesorale.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.