Astăzi, la ora 12.30, se inaugurează spitalul din oraşul Victoria


Cea mai aşteptată veste a momentului nu a întârziat să apară. Se va produce astăzi la ora 12.30, când va fi inaugurat oficial noul spital din oraşul Victoria.

Spitalul Orășenesc Victoria

Începând de acum, spitalul poate primi pacienţi în regim de spitalizare continuă. Potrivit primarului Camelia Bertea, există pe acest segment medici angajaţi: neurolog, urolog, chirurg, boli interne, pediatrie, fizio-balneoterapie, ortopedie.

Urmează să se aducă şi medici pentru ambulatoriu în domeniile: oftalmologie, diabetologie, cardiologie.

Foarte important de menţionat este că, deşi localitatea nu a primit nici măcar un leu din fondul de rezervă al Guvernului, s-au găsit bani necesari pentru deschiderea unităţii spitaliceşti. Oamenii din oraş au răspuns apelului primarului şi au contribuit cu donaţii sau chiar cu muncă voluntară. Inclusiv aseară s-a lucrat până târziu. ,,Dacă am cuantifica donaţiile oamenilor şi munca lor neplătită pentru amenajarea spitalului, am ajunge la peste 70.000 de euro, poate chiar 90.000 de euro”, a declarat primăriţa.

Din bugetul local s-au alocat 152.000 euro pentru investiții și tot din această sursă se va asigura şi funcţionarea spitalului.

La deschiderea programată astăzi la prânz vor participa mai multe oficialităţi: primul ministru desemnat – Dacian Cioloş, prefectul Mihai Cătălin Văsii, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov – Adrian Veştea, fostul Ministru al Sănătăţii – Ioana Mihăilă, senatorul Irineu Darău, deputatul Andrei Mistode, preşedintele USR Braşov – Marian Spiridon, consilierul judeţean Ovidiu Paraschivescu. Mulţi dintre cei invitaţi la deschidere s-au implicat, alături de autorităţile locale, în demersurile birocratice care s-au făcut pentru deschiderea acestui spital.

Autorităţile locale de la Victoria estimează că peste 20.000 de oameni se vor folosi de acest spital, din localităţile: Victoria, Ucea, Drăguş, Viştea, Sâmbăta de Sus, Arapaşu de Jos, Cârţa, Cârţişoara.

toată lumea a făcut voluntariat la spital, inclusiv primarul

În ’74 a fost înfiinţat primul spital în Victoria

În anul 1974, în orașul Victoria a luat ființă Spitalul Orășenesc Victoria, cu o structură funcțională de 150 paturi. La începutul anului 1980 a fost proiectată, construită și ulterior s-a dat în folosință o clădire nouă, cu o capacitate de 200 de paturi, în care s-au desfășurat activități publice de sănătate până în anul 2011.

Începând cu anul 2006, spitalul s-a axat preponderent pe tratarea cazurilor cu afecțiunilor cronice, purtând denumirea de Spitalul de Boli Cronice Victoria.

În anul 2011, Spitalul de Boli Cronice Victoria a fost desființat prin Hotărârea de Guvern nr. 807/10.08.2011, după o funcționare de 37 de ani.

Până acum, locuitorii din oraş, dacă ar fi avut nevoie de un spital, ar fi trebuit să se deplaseze la cele mai apropiate unităţi medicale, care sunt:  Spitalul Municipal ,,Dr. Aurel Tulbure” din Făăgraş (35 km), Spitalul Cronic de Boli Profesionale din Avrig (35 km) sau Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu (55 km).

În oraşul Victoria există patru unități cu profil chimic încadrate în gradul de risc major: 1. Societatea VIROMET S.R.L., cu peste 300 de angajați; 2. Societatea PUROLITE S.R.L., cu 287de angajați; 3. O filială a Companiei Naționale ROMARM, respectiv Societatea PIROCHIM VICTORIA S.A., cu 75 de angajați; Societatea MAXAM S.R.L. fabrica Victoria, care produce exploziv pentru uz civil, cu 30 de angajați. În total, sunt 692 de angajați în domeniul de risc major, iar localitatea nu avea o unitate spitalicească.

În ultimii ani, din 2011 începând şi până la data de 30 mai 2021, în oraşul Victoria a funcţionat, în loc de spital, o o unitate medicală public-privată, care a însemnat de fapt o asociere în participațiune între Consiliul Local Victoria și societatea privată SAM Servicii Avansate Medicale S.R.L. din Sibiu. Contractul de asociere în participațiune a fost încheiat pentru o perioadă de zece ani, respectiv până la finalul lunii mai 2021, când a încetat.

 

(Cristina Cornilă)

 



Articole similare

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.