Pentru că avem multe de spus!

.

Astăzi sărbătorim Ziua Drapelului Național


Ziua Drapelului Naţional, instituită prin Legea 96/1998, este marcată, în fiecare an, la 26 iunie, prin manifestări cu caracter evocator consacrate istoriei patriei şi prin ceremonii militare specifice, în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.

Alături de stemă, sigiliu şi imn, Drapelul României este un simbol naţional, aşa cum prevede Constituţia României.  În forma actuală, Constituţia stabileşte, prin Articolul 12, că ,,drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare, începând de la lance: albastru, galben, roşu”.

Drapelul Naţional a fost decretat, pentru prima dată ca simbol naţional, de Guvernul revoluţionar provizoriu din Ţara Românească, la 14/26 iunie 1848, având deviza ,,Dreptate – Frăţie” înscrisă pe el, aşa cum arată ,,Istoria României în date” (Ed. Enciclopedică, 2003).

De-a lungul istoriei, nu a suferit transformări majore, doar distribuţia culorilor (în materie de proporţie şi poziţie) s-a schimbat într-o anumită măsură, fiind egalizată după Revoluţia de la 1848, când, sub impactul spiritului revoluţionar francez, multe dintre statele Europei au adoptat ca drapel naţional steagul standard cu trei culori. Documente sigilografice atestă faptul că, în unele epoci istorice, drapelul românesc avea cele trei culori dispuse orizontal, cu roşul în partea superioară, galbenul în mijloc şi albastrul la bază. De asemenea, proporţia culorilor nu a fost aceeaşi cu cea de acum (33% pentru fiecare culoare). Cele trei culori pot fi identificate pe steaguri datând din vremea lui Mihai Viteazul şi chiar a lui Ştefan cel Mare.

Cel mai mare drapel al României, care a constituit un nou record mondial, a fost desfăşurat, la 27 mai 2013, pe aerodromul Clinceni. Acesta măsura 349,425 x 226,917 metri, rezultând o suprafaţă declarată de 79.290,39 metri pătraţi.




 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.