Au început să apară bujoreii de munte. Cele cele mai accesibile locuri sunt Sâmbăta, Dejani şi Berivoi


Căldura de afară ne îmbie la drumeţii prin locuri umbroase, cu susur de apă curgătoare şi foşnet de copaci în bătaia vântului. Mulţi dintre noi ne gândim la o escapadă pe munte, fie de o zi, fie de un weekend, mai ales după ce primăvara aceasta am stat obligatoriu în casă.

Cei care aleg să urce pe crestele Făgăraşilor în luna iunie se vor trezi în golul alpin înconjuraţi de peisaje de poveste, roz şi frumos mirositoare.

Pe toate văile din Ţara Făgăraşului se fac mult îndrăgiţii bujorei de munte, dar cele mai accesibile locuri sunt Sâmbăta, Dejani şi Berivoi.

Deja turiștii care au urcat pe munte în minivacanța de Rusalii au semnalat apariția primelor flori roz de anul acesta, însă vârful de sezon pentru bujorei încă nu s-a consumat.

La Sâmbăta drumul se poate face cu maşina până la microhidrocentrală, iar de acolo mai sunt 40 de minute de mers pe jos până la cabană. De la cabană şi până la văile cu bujorei mai este de mers cam încă 20-30 de minute.

La Berivoi, pe Vârful Berevoiescu este o muchie întreagă cu bujorei, iar accesul se poate face pe patru roţi până în apropiere.

La Dejani se găsesc bujorei pe partea către Vârful Bătrâna. Aici drumul s-a stricat de când cu construcţia microhidrocentralei şi nu se mai poate ajunge cu maşina până la canton. De acolo ar mai fi de mers cam o jumătate de oră până la flori.

Sezonul bujoreilor este întotdeauna în luna iunie și ține cam 2-3 săptămâni, în funcţie de condiţiile meteo.

Bujorelul de munte este o specie protejată. Culegrea, rupera sau deteriorarea tufelor se pedepsesc cu amendă. Planta crește foarte greu, ramurile deteriorate de cele mai multe ori mor sau se regenerează cu greutate. Tufele de pe crestele Carpaților au vârste de 30-40 de ani, timp în care abia ating înălțimea maximă.

Turiștii sunt avertizați să aibă grijă la vipere, căpușe și limbile instabile de zăpadă.

(Cristina Cornilă)







Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.