Autostrada Sibiu – Făgăraș: lucrările pe Lotul 3 au depășit 30% stadiu de execuție


  • Lucrările la Lotul 3 al autostrăzii Sibiu – Făgăraș au depășit pragul de 30% stadiu fizic de execuție, potrivit informațiilor transmise de autorități.
  • Tronsonul are o lungime de 17,61 kilometri și se întinde între Arpașu de Jos (DN1) și Sâmbăta de Sus (DJ 105B).

Pe șantier sunt mobilizați în această perioadă aproximativ 500 de muncitori și peste 150 de utilaje, spun reprezentanții DRDP Brașov. Constructorul se concentrează în principal pe realizarea structurilor, proiectul incluzând 27 de poduri, pasaje și viaducte. De asemenea, a fost pusă în funcțiune fabrica de grinzi de beton, iar în paralel are loc asamblarea primelor structuri metalice.

Autostrada Sibiu – Făgăraș va avea o lungime totală de 68,04 kilometri și este împărțită în patru tronsoane:

  • Tronsonul 1: Boița (Autostrada Sibiu – Pitești) – Avrig – Mârșa (DJ105G), 14,25 km;
  • Tronsonul 2: Avrig – Mârșa (DJ105G) – Arpașu de Jos (DN1), 19,92 km;
  • Tronsonul 3: Arpașu de Jos (DN1) – Sâmbăta de Sus (DJ105B), 17,61 km;
  • Tronsonul 4: Sâmbăta de Sus (DJ105B) – municipiul Făgăraș, 16,26 km, la care se adaugă un drum de legătură cu DN1 în lungime de 5,6 kilometri.

Autostrada va asigura legătura dintre Autostrada Sibiu – Pitești și zona Făgăraș, fiind considerată un proiect important pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din centrul țării.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.