Încep simulările pentru Evaluarea Națională. Peste 5.000 de elevi de clasa a VIII-a din județul Brașov susțin prima probă


  • Simulările pentru Evaluarea Națională încep astăzi, 16 martie, în județul Brașov, cu proba scrisă la limba și literatura română.
  • Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Brașov, aproximativ 5.057 de elevi de clasa a VIII-a sunt așteptați să participe la testări.

C.N. Doamna Stanca

Examenul se desfășoară în 102 centre din județ, iar reprezentanții Inspectoratului dau asigurări că nu există probleme în organizare, chiar dacă în acest an sunt mai puțini profesori înscriși pentru evaluarea lucrărilor.

La acest moment nu avem niciun semnal din niciunul dintre cele 102 centre pe care le avem desemnate pentru simularea examenului de Evaluare Națională, că ar fi probleme cu organizarea. Față de anul trecut, există undeva cu 50 de evaluatori mai puțini înscriși la aceste simulări. Din cei 380 înscriși anul trecut, anul acesta avem aproximativ 310-320”, a declarat purtătorul de cuvânt al IȘJ Brașov, Valentin Bucur, pentru colegii de la bzb.ro.

Acesta a precizat că în județ nu au existat presiuni asupra profesorilor pentru a participa la simulare. „Niciodată nu am făcut astfel de presiuni. Cei care doresc să se înscrie benevol se înscriu, iar cei care nu doresc au dreptul să nu se înscrie. În acest moment toate centrele sunt asigurate atât cu reprezentanți în comisiile de organizare, cât și cu profesori evaluatori”, a mai spus Valentin Bucur.

Calendarul simulărilor continuă marți, 17 martie, cu proba la matematică. Miercuri, elevii din clasele cu predare în limbile minorităților naționale vor susține proba la limba și literatura maternă. Rezultatele simulării vor fi comunicate în data de 30 martie.

La nivel național, simulările pentru Evaluarea Națională 2026 se organizează în 4.527 de unități de învățământ, adică în peste 97% dintre școli. Aproximativ 10.000 de profesori s-au înscris în registrul digital pentru corectarea lucrărilor.

Reprezentanții federațiilor sindicale din învățământ au acuzat însă, la nivel național, existența unor presiuni asupra profesorilor pentru a participa la organizarea simulărilor, acuzații respinse de reprezentanții Inspectoratului Școlar Brașov.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.