Pentru că avem multe de spus!

.

some text

Avansează lucrările de construire a grădiniței de pe strada Cetății


 

  • Avansează lucrările de construire a grădiniței de pe strada Cetății. Până acum a fost turnată fundația, s-a armat, cofrat și s-au turnat stâlpii de susținere.

Astăzi, a început decofrarea stâlpilor și cofrarea planșeului – acesta va fi armat săptămâna viitoare, după ce constructorului îi vor fi livrate materialele necesare. Lucrările au început în luna mai și urmează să fie finalizate anul viitor.

Unitatea de învățământ va avea 3 săli de clasă și va fi dotată de municipalitate cu mobilier specific învățământului preșcolar. De asemenea, pe terenul din incintă vor fi amenajate un loc de joacă, un teren de sport, spații verzi și o parcare.

Investiția are o valoare de aproximativ 2 milioane de lei, 98% din sumă reprezentând fonduri nerambursabile obținute datorită parteneriatului încheiat de Primăria Făgăraș cu Ministerul Educației Naționale, prin Unitatea de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Reţelei Şcolare și Universitare.

În prezent, se mai lucrează la reabilitarea unei clădiri de pe strada Tăbăcari și transformarea acesteia în creșă – datorită parteneriatului încheiat cu Biserica Evanghelică-Lutherană din România, iar o nouă grădiniță va fi construită până la sfârșitul anului 2022, pe strada Negoiu, nr. 2, în urma încheierii unui parteneriat între Municipiul Făgăraș și Ambasada Statelor Unite ale Americii în România.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.